Vezi ce spune seful Orange despre scaderea veniturilor cu aproape 20% in 2009

Orange, cel mai mare operator de telefonie mobila pe piata locala, a inregistrat o scadere a veniturilor in 2009 de 19,5% la valoarea in euro fata de cele 1,31 miliare de euro din 2008.
Compania a inregistrat la finalul anului trecut aproape 10,95 milioane de clienti, in crestere cu 6,2% fata de finalul lui decembrie 2008.

In ultimul trimestru al anului, Orange a castigat peste 300.000 de noi clienti in special datorita lansarii noului portofoliu de abonamente – peste o jumatate de milion de clienti au adoptat unul dintre noile planuri tarifare: Delfin, Pantera, Fluture si Pinguin.

Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 92 de euro.

“Performanta companiei este in conformitate cu planurile noastre intr-un an in care intreg mediul economic a resimtit acut efectele crizei economice. Dupa doua trimestre consecutive in care Orange a fost lider in ceea ce priveste numarul de noi clienti atrasi in retea, si in ultimul trimestru al anului baza de clienti a continuat sa creasca puternic. Desi consumul in retea a crescut gratie ofertelor competitive lansate pe piata, nivelul veniturilor a continuat sa reflecte impactul reglementarilor, scaderea tarifelor si evolutia cursului valutar comparativ cu anul precedent”, a declarat Thierry Millet (foto), CEO Orange Romania.

Numarul de clienti broadband ai Orange Romania s-a majorat cu 62%, pana la 2.708.000.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri