Guvernul sirian refuza publicarea unui raport partial privind o eventuala folosire a armelor chimice langa Damasc, care ar putea fi facut imediat dupa incheierea misiunii inspectorilor ONU in Siria, a anuntat vineri televiziunea oficiala siriana, citandu-l pe ministrul de Externe, relateaza AFP.

In cursul unei discutii telefonice cu secretarul general al Natiunilor Unite Ban Ki-moon, ministrul Walid Moualllem a declarat ca "Siria refuza ca Secretariatul General al ONU sa publice vreun raport inainte ca misiunea sa-si incheie lucrarile si de a fi cunoscute rezultatele analizelor probelor colectate", a informat postul de televiziune oficial sirian.

Analizele, care vor fi efectuate in laboratoare europene, vor necesita saptamani de munca, a precizat ONU, potrivit Mediafax.

Seful diplomatiei siriene a cerut ca "misiunea sa ancheteze si in locuri unde militarii sirieni au fost expusi gazelor toxice", despre care Damascul ofera asigurari ca au fost folosite de catre rebeli. "Guvernul sirian a solicitat Secretariatului General sa ancheteze in aceste locuri", a adaugat ministrul, citat de postul de televiziune de stat.

Expertii ONU au mers la Mouadamiyat Al-Sham, in periferia de vest a Damascului, si in Ghouta de Est, la est de capitala Siriei, locurile unor presupuse atacuri cu arme chimice, pe 21 august, pe care opozitia si tarile occidentale le atribuie regimului sirian.

La randul sau, Damascul i-a acuzat pe rebeli ca au recurs la gaze toxice, pe 24 august, la Jobar, la periferia Damascului, pentru a respinge o ofensiva a armatei.

In timp ce ministrul sirian a intrebat de ce misiunea se retrage, Ban "a oferit asigurari ca inspectorii vor reveni pentru a-si continua" activitatea, a adaugat aceeasi sursa.

Expertii ONU vor parasi Damascul sambata dimineata.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Copiii razboiului! Nu, nu cei din avion, ci <> din Gaza