În timp ce în Asia autoritățile din diverse țări fac tot posibilul să limiteze activitățile celor care se ocupă cu producția de monede virtuale, pentru că generează un consum uriaș de electricitate, prin urmare crește și nivelul emisiilor de dioxid de carbon, pe cealaltă parte a planetei, în SUA, o companie americană a redeschis o termocentrală, pentru a înființa propria „exploatare minieră de Bitcon”.

Unitatea este deținută de Greenidge Generation în apropiere de New York și se află într-o fostă termocentrală care funcționa pe bază de cărbuni, dar care a fost convertită să funcționeze pe gaze naturale, potrivit BBC.

Deși instalațiile pe gaze naturale nu sunt chiar la fel de poluante decât cele pe cărbune rămân totuși poluante. Iar gradul de poluare crește o dată cu cantitatea de energie produsă, iar un ansamblu întreg de calculatoare care a fost creat să producă Bitcoin este un consumator uriaș de electricitate.

Compania care conduce această operațiune spun că sunt 100% neutri în ceea ce privește emisiile de carbon, dar în alte cuvinte se încadrează în normele de poluare, nu înseamnă că nu poluează deloc. În plus, se laudă că vor investi în panouri solare pentru a produce energie curată.

Aspectul unic al acestei „exploatări miniere de bitcoin” este acela că nu consumă energie din rețeaua națională de electricitate, prin urmare nu pune presiune pe consumul național, dar existența ei a născut controverse. Importante figuri locale, dar și politicieni dezbat existența ei.

„Personal, cred că această unitate nu ar trebui să existe. Nu ar trebui să ardem combustibili fosili pentru a permite operarea acestor calculatoare pentru interese personale ale câtorva indivizi. Nu merită”, a declarat pentru BBC, Anna Kelles, membru al consiliului statului New York.

La nivel global, consumul de energie necesare pentru producția de Bitcoin este uriaș. Potrivit datelor Universității Cambridge, consumul anual necesar echivalează cu totalul de energie consumat de o țară precum Bangladesh, care are o populație estimată la 165 de milioane de locuitori.

Recent, în Malaezia, autoritățile au folosit un compactor pentru distruge mii de calculatoare dintr-o astfel de exploatare minieră digitală, în timp ce, în China, Banca Națională a cerut celorlalte bănci importante să nu mai susțină tranzacțiile cu monede virtuale, în timp ce au interzis exploatările din regiunea Sichuan, cea mai importantă regiune de pe mapamond, în ceea ce privește producția de monede virtuale.

Sursa foto: Captura video

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri