NATO a trimis Moscovei răspunsul scris la cererile de securitate ale Rusiei, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează Reuters, citat de Agepres.

„Solicităm încă o dată Rusiei să detensioneze imediat situaţia. NATO crede cu fermitate că tensiunile şi dezacordurile trebuie rezolvate prin dialog şi diplomaţie", a afirmat Stoltenberg.

El a reiterat apelul pentru ca Moscova şi NATO să-şi restabilească reciproc misiuni la Bruxelles şi Moscova şi să utilizeze pe deplin canalele militare de comunicare pentru a promova transparenţa şi reducerea riscurilor.

La finele săptămânii trecute, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declara, după întâlnirea avută la Geneva cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, că Statele Unite au promis un răspuns scris asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel, transmite AFP, citată de Agerpres.

Retail jobs

"Am convenit asupra prezentării unor răspunsuri scrise săptămâna viitoare pentru propunerile noastre", a spus Lavrov la conferinţa de presă ulterioară întrevederii cu Blinken, subliniind că au convenit amândoi că "un dialog rezonabil este necesar" astfel încât "emoţia să scadă".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri