O penurie de carburant a creat cozi la benzinăriile din Ungaria, a transmis gigantul ungar de energie MOL, în opinia căruia această situaţie este consecinţa plafonării preţurilor la benzină impusă de guvernul lui Viktor Orban.
"Situaţia ofertei este evident critică, cererea a explodat, consumatorii fac rezerve, şi au început achiziţiile determinate de panică", a precizat Gyorgy Bacsa, director executiv al MOL.
Media ungare au arătat marţi cozi de aşteptare de sute de metri la benzinăriile din ţară.
"O penurie parţială a produselor noastre ne afectează întreaga reţea, iar un sfert dintre benzinăriile noastre sunt complet goale", a declarat Bacsa.
Penuria de carburant este cauzată de o scădere cu 30% a importurilor de carburant, precum şi de unele operaţiuni de mentenanţă într-una din rafinăriile MOL, care ar urma să dureze "mai multe săptămâni", a precizat el.
Deficitul de import este o consecinţă a plafonării preţurilor la carburanţi impusă de guvern, ceea ce a determinat companiile străine să îşi reducă livrările de carburant către Ungaria, conform Asociaţiei Benzinăriilor Independente (FBSZ).
Citeste si:
"Trebuie să se renunţe la plafonarea preţurilor", a precizat FBSZ.
În noiembrie 2021, Budapesta a decretat un preţ fix de circa 1,17 euro pe litrul de benzină fără plumb 95. Revizuit la fiecare trei luni, plafonul a fost prelungit ultima dată în septembrie şi rămâne în vigoare până la finalul anului.
Guvernul Orban a afirmat că plafonarea preţurilor - la o serie de produse alimentare de bază, precum şi la carburant - vizează sprijinirea activităţii economice şi reducerea inflaţiei galopante pe care executivul o pune pe seama efectelor sancţiunilor UE împotriva Rusiei.
Inflaţia din Ungaria calculată la un an a ajuns la 21,6% în octombrie, cel mai ridicat nivel al său de după 1996 şi al treilea cel mai mare din UE, conform Eurostat.
Însă guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a explicat că "plafonările de preţuri la carburanţi şi la produsele alimentare au adăugat trei-patru puncte procentuale la inflaţie", determinând comercianţii să majoreze preţurile la alte bunuri.
Citeste si:
"Ele trebuie eliminate imediat", a declarat luni, într-o comisie parlamentară, Matolcsy, considerat în general un aliat al lui Orban.
Sursa foto: Shutterstock / Alessia Pierdomenico
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: