Comuna Molenbeek a devenit faimoasă în anul 2015, în urma atentatelor de la Paris. Astfel, cel puțin patru dintre atentatorii care au comis respectivele atacuri proveneau din Molenbeek, acesta fiind de altfel locul unde au și plănuit acțiunile lor ulterioare. Prin urmare, pe lângă renumele de regiune multiculturală a orașului Bruxelles, cu o puternică comunitate arabă, Molenbeek a căpătat și o anumită faimă nedorită, de zonă în care e mai bine să eviți să intri după o anumită oră.

Să stea lucrurile chiar așa? Vrând să verific acest lucru, am decis să merg chiar eu în Molenbeek. Bineînțeles, în ciuda avertismentelor mai multor persoane, care m-au sfătuit să nu fac acest lucru, sau cel puțin nu de unul singur. E drept, au existat și persoane care mi-au spus că, dimpotrivă, nu este nicio problemă, dar acestea au fost mai puține, așa că am decis să fiu precaut.

Renumele comunei, contrazis de realitate

Pentru a fi complet sigur, prin urmare, am decis să întreb localnicii. Astfel, am auzit numeroase păreri din rândul comunității arabe din Bruxelles, printre acestea fiind unele persoane care îmi spuneau să privesc drept înainte și să îmi văd de drumul meu, fără să răspund niciunei interpelări.

Alții, trăitori în Bruxelles de mulți ani, mi-au spus însă că, dimpotrivă, Molenbeek este o zonă foarte liniștită, unde te poți plimba fără probleme. Ca să fiu, însă, și mai sigur, am întrebat un echipaj de poliție, care mi-a spus că este în regulă să mă plimb prin Molenbeek, dar depinde unde.

Cu aceste informații am purces la drum, și, într-adevăr, începând cu stația de metrou Yser, care corespunde întrucâtva graniței comunei Molenbeek, peisajul uman s-a schimbat, comunitatea africană și nord-africană devenind mult mai numeroasă.

Înaintând, însă, în profunzimea zonei, spre stația de metrou Ribaucourt și, mai departe spre capătul liniilor 2 și 6, Simonis, pot să spun că nu m-am simțit nicio clipă amenințat sau în pericol. E drept însă că pe măsură ce mergi mai departe este recomandat, cum se spune, să îți vezi de treaba ta, mai ales în zona gurilor de metrou, unde tinerii socializează în grupuri numeroase.

Cu excepția acestui detaliu, însă, repet, nu m-am simțit nicio clipă în pericol. Ba chiar aș putea spune că centrul orașului Bruxelles îți lasă o impresie mai mare de nesiguranță în timpul serii decât Molenbeek, ba uneori chiar și în timpul zilei, chiar eu fiind martorul unei arestări dimineața devreme, lucru care, spre exemplu, în București nu se întâmplă decât foarte, foarte rar.

Nu în ultimul rând, însă, mai trebuie adăugat faptul că depinde foarte mult și la ce oră alegi să te plimbi prin Molenbeek, intervalul ales de mine fiind relativ sigur, înainte de lăsarea întunericului.

Comunitatea română, foarte numeroasă

Un element care m-a frapat, însă, și care merită atenție, este faptul că Molenbeek este plin de români. Astfel, la fiecare câteva zeci de metri, de prin vreun magazin sau dugheană, se aude dulcele grai românesc, iar concetățenii noștri trebuie spus că sunt cât se poate de activi, în vreme ce alții chiar au proprietăți cumpărate în această comună.

Cât despre capătul liniei despre care vorbeam, Simonis, unde se află un parc destul de mare, trebuie spus că românii răsar de peste tot. De pe bănci, din tufișuri sau pur și simplu pe stradă, românii sunt numeroși, unii dintre ei fiind implicați în activități comerciale, în vreme ce despre alții, dimpotrivă, e greu de precizat ce ocupație au, dacă au vreuna.

Sigur este însă că limba română, așa cum spuneam, este la ordinea zilei în ceea ce este, sau era considerat a fi până de curând fieful comunității arabe din Bruxelles.

De asemenea, pentru cei care doresc informații mai practice, sau doresc să stea o perioadă mai îndelungată la Bruxelles, metrul pătrat construit în Molenbeek ajunge, în medie, la aproape 2600 de euro. Cât despre închirierea unui apartament cu spre exemplu, două camere, prețul lunar variază între 950 și 1200 de euro pe lună.

Cei care vor să trăiască pentru o vreme mai îndelungată în această comună nu au, prin urmare, motive să se teamă, iar costul vieții este unul relativ redus pentru salariile din Bruxelles, prețurile produselor la magazine și la terase fiind cele obișnuite pentru întregul oraș. Asta pentru a nu mai spune că, deși are un renume nedorit, Molenbeek recuperează puternic la aspect, fiind, cam în orice zonă a sa, mai frumos și mai bine păstrat decât, spre exemplu, centrul vechi din București.

Sursa foto: Shutterstock / pbombaert

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri