România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie, nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziţia SACEUR, în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo, transmite MApN.

Acest lucru este consecinţa autorizării de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

România şi-a asumat, ca aliat NATO şi stat membru UE, angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare, la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest.

Dislocarea acestei companii se face în condiţiile prevederilor legii privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023.

La acest moment, România are dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia şi Herţegovina (ţara noastră fiind unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă) şi aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operaţia NATO - KFOR.

Sursa foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri