Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a amendat Google (divizie a Alphabet) cu 250 milioane de euro (271,73 milioane de dolari) pentru încălcarea normelor UE privind proprietatea intelectuală în relaţiile sale cu editorii media, citând temeri legate de serviciul AI (inteligenţă artificială) al companiei, transmite Reuters, conform Agerpres.

Gemini, modelul de inteligenţă artificială generativă dezvoltat de Google, redenumit apoi Bard, a fost instruit pe conţinutul editorilor şi agenţiilor de presă, fără a le notifica, susţin oficialii francezi.

Google s-a angajat să nu conteste faptele ca parte a procedurile de soluţionare a litigiului, iar compania a propus măsuri pentru remedierea anumitor deficienţe, a precizat Autoritatea pentru concurenţă din Franţa.

Biroul Google din Franţa nu a răspuns imediat solicitărilor de a face comentarii.

Amenda este legată de o dispută referitoare la dreptul de autor în Franţa privind conţinutul online, în urma plângerilor marilor agenţii franceze de presă, inclusiv Agenţia France Presse (AFP).

Disputa părea rezolvată în 2022, când gigantul tehnologic american a renunţat la apelul contra amenzii iniţiale de 500 milioane de euro emise la finalul investigaţiei efectuate de Autoritatea pentru concurenţă. Dar instituţia a precizat, în comunicatul emis miercuri, că Google a încălcat patru din cele şapte angajamente convenite ca parte a procedurile de soluţionare a litigiului, inclusiv demararea unor negocieri de bună credinţă cu editorii şi furnizarea de informaţii transparente.

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa citează în special AI chatbot Bard al Google, lansat în 2023, care a fost instruit pe conţinutul editorilor şi agenţiilor de presă nespecificate, fără ca firma să le informeze sau să anunţe autorităţile.

"Prin urmare, Google a legat folosirea conţinutului care face obiectul serviciului său de inteligenţă artificială de afişarea conţinutului protejat", ceea ce a afectat capacitatea editorilor şi agenţiilor de presă de a negocia preţuri corecte, a precizat Autoritatea pentru concurenţă.

Amenda vine într-un moment în care mulţi editori, scriitori şi redacţii caută să limiteze colectarea automată a datelor privind conţinutul lor online de către serviciile AI fără consimţământul lor pentru compensaţii echitabile.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri