Numărul victimelor în urma atacului de la periferia Moscova, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a crescut la 115 morţi, a anunţat Comitetul de Anchetă din Rusia. Totodată, Kremlinul a anunţat că Rusia a reţinut 11 persoane, inclusiv pe cei patru presupuşi atacatori înarmaţi, în legătură cu asaltul de la sala de concerte Crocus City Hall.
Într-un comunicat, anchetatorii au precizat că au găsit "mai multe cadavre în timp ce curăţau dărâmăturile", ceea ce ridică bilanţul victimelor la "115 morţi". "Operaţiunile de căutare continuă", au adăugat ei.
Potrivit guvernatorului regiunii, operaţiunile de căutare a victimelor sub dărâmături vor dura câteva zile.
🇷🇺 The Russian Ministry of Emergency Situations publishes footage of clearing the rubble in Crocus City Hall
It's scary to watch. This is all that remains of the concert hall. pic.twitter.com/b5VS5JXsgs— Zlatti71 (@djuric_zlatko) March 23, 2024
"Echipele de salvare lucrează 24 de ore din 24 la faţa locului (...) Alte douăzeci de cadavre au fost găsite sub dărâmături. Munca va continua cel puţin alte câteva zile", a scris guvernatorul Andrei Vorobiov pe Telegram, la scurt timp după ce a fost anunţat noul bilanţ de 115 morţi, potrivit Agerpres.ro.
Citeste si:
Cei patru presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, a precizat Comitetul de Anchetă.
Sursa Foto: Armand Gosu/ Facebook
FSB a afirmat că suspecţii aveau "contacte corespunzătoare de partea ucraineană" şi intenţionau să fugă în această ţară. Este de așteptat ca Rusia să încerce să lege Ucraina de atacuri, iar afirmația FSB nu poate fi verificată în mod independent în acest stadiu, notează BBC.
Când vestea atacului a apărut aseară, Mykhailo Podolyak - un consilier al președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky - a negat categoric implicarea Ucrainei, declarând că țara sa nu are „absolut nimic de-a face cu aceste evenimente”.
Statul Islamic a revendicat atacul, fără a oferi alte detalii despre autorii acestuia, dar ramura sa afgană, gruparea Statul Islamic din Khorasan, este principalul suspect, în opinia unor experţi în terorism global.
Citeste si:
Gruparea le face viaţa dificilă talibanilor şi numără printre membrii săi mulţi dezertori din mişcarea aflată la putere la Kabul. Ea şi-a demonstrat în mod repetat dorinţa şi capacitatea de a lovi în afara teritoriului afgan.
Autorităţile ruse nu au comentat revendicarea făcută de Statul Islamic, iar preşedintele Vladimir Putin nu a apărut în public de la atac, cel mai mortal din Rusia de la mijlocul anilor 2000.
Sursa foto: Russian Ministry of Emergency Situations/@djuric_zlatko/ Twitter
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: