BASF AG a afisat, joi, o crestere cu 19% a profitului operational in al doilea trimestru, datorita scumpirii petrolului si gazelor naturale precum si cresterii cererii pentru produsele agrochimice, arata Reuters, citat de NewsIn.

Cea mai mare companie chimica din lume, din punct de vedere al vanzarilor, a anuntat ca profitul inainte de taxe, impozite si elementele speciale a fost de 2,41 miliarde euro, depasind estimarea medie de 2,22 miliarde euro, potrivit unui sondaj Reuters.

"Cererea pentru produsele noastre ramane puternica si acalmia specifica verii nu pare sa fie foarte accentuata", a declarat directorul executiv BASF, Juergen Hambrecht.

"In unele cazuri, preturile de vanzare vor trebui sa fie majorate considerabil, pentru a contrabalansa preturile cu mult mai mari ale materiilor prime", a mai spus Hambrecht.

Profitul operational inainte de elementele exceptionale din cadrul unitatilor de petrol si gaze a crescut cu 44%, in timp ce profitul diviziei agrochimice a avansat cu 51%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Ingrasamintele chimice romanesti ajung pe doua piete vecine