Recesiunea economiei mondiale, reforma sistemului financiar, problemele climatice si criza din Iran vor fi principalele puncte din agenda liderilor G8, ce se vor reuni, in perioada 8-10 iulie, in orasul italian Aquila.
Aquila, "capitala durerii va deveni capitala lumii", a declarat primul ministru italian, Silvio Berlusconi, ce a decis, spre surprinderea tuturor, sa mute in orasul distrus de cutremur summitul programat initial in Sardinia. O replica puternica a cutremurului din 6 aprilie, ce a provocat 299 morti, s-a resimtit pe 3 iulie, declansand un val de neliniste, informeaza NewsIn.

Pentru aceasta reuniune, la care vor lua parte atat statele G8 (Germania, Canada, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Rusia, alaturi de Uniunea Europeana), Italia a convocat un cadru extins, alaturi de alte 17 tari si o serie de organizatii internationale.

Cea mai grava criza economica ce a lovit lumea dupa razboaiele mondiale va fi unul dintre subiectele majore ale summitului. Chiar daca punctul critic pare sa fi trecut, revenirea economica este inca nesigura.

Potrivit declaratiilor lui John Kirton, directorul grupului de cercetare pentru G8 din cadrul Universitatii din Toronto, summitul va fi ocazia "unei dezbateri aprinse cu privire la momentul potrivit pentru trecerea de la relansare la o strategie de iesire din criza" si cu privire la retragerea programelor de sustinere ce au dus la accentuarea deficitelor publice.

Italia sustine instaurarea unor reguli comune pentru sistemele financiare din intreaga lume.

Joi, discutiile cu privire la problemele climatice din cadrul G8 vor fi extinse, incluzand statele G5 (Africa de Sud, Brazilia, India, China, Mexic), Australia, Indonezia si Coreea de Sud.

Pentru cancelarul german Angela Merkel, G8 trebuie sa prezinte foarte clar obiectivele de a limita nivelul incalzirii globale la 2 grade.

Pe plan diplomatic, criza din Iran de la realegerea contestata a presedintelui Mahmud Ahmadinejad va constitui un alt subiect delicat pe agenda summitului, pe fondul amplificarii tensiunilor dintre puterile occidentale si Teheran.

Iranul, banuit ca doreste sa construiasca arme nucleare, va fi in centrul discutiilor legate de neproliferare, in aceeasi situatie aflandu-se si Coreea de Nord, care a efectuat la sfarsitul lunii mai al doilea test nuclear iar in ultima perioada testeaza rachete cu raza scurta de actiune.
Statele africane, care vor trimite reprezentanti cu ocazia discutiilor de vineri, vor aduce aminte Celor Opt de promisiunile de ajutor, intr-o perioada in care a fost depasit plafonul de un miliarde de persoane sarace pe plan mondial.

In timpul summitului sunt prevazute manifestatii de protest la L'Aquila si la Roma, aceste orase urmand a beneficia de un dispozitiv de securitate sporit.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri