Cu terasele închise și avioanele spre Turcia și Grecia parcate forțat în aeroporturi, românii nu au mai avut prea multe opțiuni pentru cheltuirea banilor pe timp de pandemie așa ca... au ajuns să economisească. Cât de mult? Până la un maxim istoric de 2,4 trilioane de lei (2.400 mld. lei). Aceasta a fost valoarea avuției nete a populației la sfârșitul primului an de pandemie (depozite bancare, investiții financiare și dețineri imobiliare minus datoriile populației).

Bancherii confirmă că românii au economisit mai mult după startul pandemiei, însă recunosc faptul ca valoarea conturilor nu a crescut pentru că populația a adus mai mulți bani în bănci, ci mai degrabă pentru că au cheltuit mai puțin și, implicit, au retras mai puțini bani din conturi.

”Nu a fost vorba de un val de bani care au intrat în conturi, însă românii au cheltuit mai puțin și astfel au economist mai mult. Pe timp de pandemie au scăzut și retragerile de cash. În cazul nostru, de exemplu, la bancomate au scăzut retragerile cu 4% în 2020, în vreme ce la ghișee scăderea a fost cu adevărat semnificativă: operațiunile cu cash s-au redus cu aproximativ 30%”, a declarat Titi Stoenescu, director executiv BCR, a doua cea mai mare bancă din România în funcție de active.

Avuția netă a populației s-a consolidat și a ajuns la un maxim istoric anul trecut, principalul element care a susținut evoluția fiind reprezentat de activele financiare nete, adică investițiile financiare ale românilor. ”Concret, populația la nivel agregat, adunând depozitele bancare cu deținerile la bursă, cu cele din fondurile mutuale, etc. și scăzând creditele pe care populația le are la bănci și IFN-uri obținem activele financiare nete, care sunt în creștere și care au ajuns la aproximativ 24% din totalul avuției pe care populația României o are”, explică Florian Neagu, director adjunct, Direcţia de Stabilitate Financiară, BNR.

Dacă pandemia se termină, își vor scoate românii banii din bănci pentru a merge la all-inclusive în Turcia?

Scăderea numărului de noi cazuri COVID-19 și relaxarea restricțiilor luate pentru limitarea efectelor crizei sanitare, îi va face fără îndoială pe români să înceapă să cheltuiască din nou, însă o parte din obiceiurile financiare sănătoase deprinse în pandemie vor persista.

”Cred că vom vedea români care vor reîncepe să cheltuiască acum, la finalul pandemiei; începem să observăm acest lucru chiar și din volumul creditelor acordate în 2021, care sunt la niveluri record, potrivit datelor BNR. Totuși, o bună parte din banii puși de o parte de români în pandemie merg acum mai degrabă spre o reinvestire în confort, dar și spre investiții financiare”, spune executivul BCR.

Reinvestirea în confort menționată de acesta face referire în special la tendința românilor de a-și îmbunătăți locuințele. ”Așadar nu e consum. Pe imobiliare, de exemplu, vedem o creștere foarte mare, și nu doar la nivelul BCR, ci și la nivelul întregii piețe. La nivelul creditelor de nevoi personale, mai mult de jumătate din bani sunt investiți în confortul locuinței. Oamenii au investit și in locuințe noi, iar acest lucru se vede și în prețurile locuințelor”, a completat Titi Stoenescu.

Prețul locuintețelor a urcat cu aproximativ 4% în 2020, primul an de pandemie, în vreme ce anul acesta scumpirile pot ajunge la 10%, consideră experții imobiliari care au participat recent la conferința ReConstruct, organizată de wall-street.ro.

Citiți mai mult despre estimările specialiștilor din real-estate cu privire la scumpirea locuințelor din România în 2021.

”Este îmbucurător și faptul că tot mai mulți clienți tineri, de până la 45 de ani, care acum la final de pandemie s-au dus spre investiții, în special pe zona de acumulare recurentă cu sume mici de bani. Dacă de exemplu îți rămân 200 de lei din salariul lunar, îi pui într-un fond de investiții care astfel crește valoarea economiilor pe termen lung. Este un program pe care l-am început de mult, dar abia acum, în 2021, vedem rezultate și o adopție mai mare a acestui gen de investiții”, a menționat Titi Stoenescu.

Fondurile mutuale românești au înregistrat creșteri de chiar și peste 40% în ultimele 12 luni, ca urmare a revenirii bursei după scăderea de la începutul pandemiei. Creșterea i-a convins pe tot mai mulți români să își mute o parte din economii în fonduri, astfel că în prezent totalul persoanelor care au o investiție într-un fond mutual se apropie de 400.000 – record absolut pentru industria locală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri