Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 8,058 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 3,92%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 29,19%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 213,495 miliarde de lei în perioada 20 - 24 septembrie 2021, de la 205,437 miliarde de lei consemnate în săptămâna 13 - 17 septembrie 2021, conform Agerpres.ro.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 238,237 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 336,455 milioane de lei, în perioada anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 24 septembrie, când s-a consemnat un rulaj de 69,779 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 21 septembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 34,359 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 12.440,96 puncte.

Acţiunile Teraplast au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 32,669 milioane de lei şi o creştere de preţ de 4,67%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu schimburi de 25,964 milioane lei (0,19%), urmate de acţiunile OMV Petrom, cu tranzacţii de 22,846 milioane de lei şi o scădere de preţ de 3,06%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile VES (+14,17%), Nuclearelectrica (+12,54%) şi Altur (+9,09%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Promateris, care au înregistrat un declin de 15,00%, urmate de cele ale Condmag (-10,53%) şi ale Artego (-4,88%).

Sursa foto: BVB

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri