Ministerul Finanțelor derulează o nouă ofertă publică pentru vânzarea de titluri de stat FIDELIS pentru populație în lei și euro la Bursa de Valori București, în perioada 17 martie – 1 aprilie. Dobânzile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite de bănci, dar nu reușesc să acopere rata inflației, care în februarie a ajuns la 8,5%.

Aceasta este a șaptea ofertă de titluri de stat derulată de Ministerul Finanțelor la bursă începând cu iulie 2020. Prin intermediul primelor șase oferte derulate în 2020 și 2021, Ministerul Finanțelor a atras de la populație peste 9 miliarde lei (1,8 miliarde euro).

Prima ofertă de vânzare de titluri de stat pentru populație din acest an se desfășoară în perioada 17 martie – 1 aprilie.

„Ministerul Finanțelor continuă programul FIDELIS prin lansarea primei ediții de emisiuni de titluri de stat în anul 2022. De la debutul programului, participarea investitorilor s-a înscris pe un trend ascendent, sumele atrase demonstrând viabilitatea acestui tip de instrument corelat cu nevoile de economisire a investitorilor persoane fizice. Privim cu încredere dezvoltarea pieței de capital și contribuția acestui program la diversificarea instrumentelor financiare și apreciem implicarea sindicatului de intermediere și a BVB în contextul actual extrem de volatil, care necesită eforturi complementare de acțiune și de susținere a piețelor financiare”, a declarat, într-un comunicat de presă, Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor.

În perioada 17 martie – 1 aprilie 2022, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Alpha Bank România, titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursa de Valori București.

„În cei doi ani de când Ministerul Finanțelor a lansat programul FIDELIS, numărul de investitori la bursă a crescut constant. Diversificarea ofertei este esențială pentru ca numărul de investitori și impactul pieței de capital în economie să crească. Titlurile de stat și obligațiunile corporative sunt un instrument financiar potrivit pentru orice categorie de investitori, atât pentru cei cu experiență, dar mai ales pentru cei la început de drum”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Titluri de stat pentru populație FIDELIS. Detaliile fiecărei emisiuni

Criteriu

RON scadență 2023

RON scadență 2025

EUR scadență 2023

EUR scadență 2024

ISIN

ROZB4WKZN6C4

RO5N3BT6R987

ROX9A2SYZM27

RO4BN5DL46D3

Simbol

R2304A

R2504A

R2304AE

R2404AE

Maturitate

6 aprilie 2023

6 aprilie 2025

6 aprilie 2023

6 aprilie 2024

Dobândă anuală

4,75% p.a.

5,50% p.a

1,20% p.a.

1,60% p.a.

Perioadă derulare

17 mar – 1 apr

17 mar – 1 apr

17 mar – 1 apr

17 mar – 1 apr

Valoare nominală/ titlu de stat

100 lei

100 lei

100 euro

100 euro

Suma minimă subscrisă

5.000 lei

5.000 lei

1.000 euro

1.000 euro

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (1 aprilie 2022), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanții Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat). Data estimată de intrare la tranzacționare este 7 aprilie 2022.

Veniturile obținute în urma investiției în titlurile de stat FIDELIS, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, subscrierile se pot efectua și prin intermediul Participanților Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiții financiare sau instituție de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București și care a semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager) & Banca Transilvania, BCR, BRD și Alpha Bank România.

Mai multe detalii pot fi consultate pe website-ul BVB.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri