Global Resolution Experts (GRX) împreună cu ISEC Associates (ISEC), companii din domeniul securității cibernetice, devin FORT - noua enitate având în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. De asemenea, se va realiza consolidarea întregii activități a Bittnet Group în sectorul cybersecurity sub aceeași identitate.

Acționarii, printre care se află fondul de investiții în curs de autorizare Agista, au aprobat listarea în Adunarea Generală.

„Chiar dacă procesul de rebranding a fost unul 360, noua filosofie FORT reprezintă o continuare a promisiunii brandurilor anterioare – de a oferi clienților acces la servicii și soluții de securitate cibernetică în vederea combaterii amenințărilor digitale - printr-o abordare adaptată nevoilor actuale, generate de digitalizarea rapidă, remote work sau mobile access. Mai mult, momentul consolidării poziției noastre este unul deosebit de favorabil. Conform raportului McKinsey (2022), piața globală este estimată să crească la 101,5 miliarde de dolari până în 2025, pe fondul intensificării numărului de atacuri cibernetice de la an la an”, a declarat, într-un comuniucat de presă, Vladimir Ghiță, CEO FORT.

Acesta spune că cifra de afaceri și profitul net al companiei au crescut în primul semestru al anului 2022 față de perioada similară a anului anterior, fără a menționa însă cifre exacte. ”Ne așteptăm la o dinamică pentru semestrul al doilea care să permită atingerea obiectivelor asumate la începutul anului, respectiv o creștere cu cel puțin 25% pentru cei doi indicatori principali”, a mai adăugat Ghiță.

FORT urmărește atingerea poziției de lider al sectorului securităţii cibernetice din România, iar, alături de fondul de investiții în curs de autorizare Agista, compania de cybersecurity are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București în viitor.

Noua entitate FORT va furniza servicii specifice în domeniul securității cibernetice, precum audit de conformitate IT pentru diverse norme și regulamente emise de entități juridice naționale (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Banca Națională a României sau Directoratul Național de Securitate Cibernetică), servicii de teste de penetrare pentru aplicații mobile, web și infrastructură IT, servicii de consultanță pentru securizarea mediului în care operează companiile, dar și servicii de proiectare, implementare și mentenanță pentru soluții din domeniul securității IT. Strategia de dezvoltare a companiei are în vedere atât consolidarea operațiunile locale, cât și accelerarea colaborărilor cu clienți internaționali.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri