Nu am vrut sa scriu nimic despre Colectiv ieri, nici macar pe Facebook. Uneori este mai bine sa taci. Ieri ar fi trebuit sa fie ziua in care ei, supravietuitorii, sa fie ascultati in primul rand. Lipsa de compasiune aratata de oameni importanti in stat, dar si de romanii obisnuiti, m-a determinat insa sa scriu urmatoarele randuri.

In primavara anului 1991, cand eram in clasa a V-a, am suferit un accident grav: am cazut in gol vreo 15 metri, de pe faleza din Vama Veche. Norocul a fost ca am aterizat pe un petic de nisip de vreo 6 metri patrati, inconjurat de stanci ascutite. M-am ridicat de acolo si am vazut ca mana dreapta imi atarna intr-o pozitie nefireasca. Am incercat sa o misc si o durere pe care sper sa n-o mai simt niciodata m-a cuprins. Am mers cu greu pana la casa in care stateam cu ai mei, iar taica-miu, cand m-a vazut, s-a albit la fata. Ne-am urcat in Trabantul familiei si am mers la Mangalia. Acolo, la spital, nu aveau aparat de radiografie, asa ca ne-au trimis la Constanta. La spitalul de acolo, dupa radiografie, doctorul a spus: ”Trebuie sa amputam, nu mai este alta solutie. Pregatiti-l de operatie, in cateva ore o facem”.

Am inghetat. La fel si tatal meu. Asistenta de radiologie a asteptat sa plece doctorul, ne-a luat deoparte si ne-a spus: ”Mergeti la Bucuresti, asta e nebun. E o fractura urata a humerusului drept, chiar deasupra articulatiei cotului, dar se poate repara”. Tatal meu a ascultat-o pe asistenta, ne-am suit in Trabant si am mers la Bucuresti. Dupa o interventie chirurgicala complicata si o perioada de recuperare de aproape un an, mi-am revenit aproape complet, desi nici astazi nu pot indoi complet mana dreapta. O pot folosi insa ca sa scriu acest articol si ca sa cant la chitara.

Am inceput cu acest episod din viata mea, desi suferinta mea de atunci nu se poate compara nici pe departe cu a celor care au supravietuit tragediei din Colectiv, nici din punct de vedere fizic, si nici din perspectiva sufleteasca, pentru ca nu-mi vine sa cred ca lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc in ultimii 25 de ani, iar randurile scrise ieri de catre supravietuitorii din Colectiv care si-au relatat experientele din spitalele din Romania stau marturie in acest sens.

Probabil ca ati citit postarea Alexandrei Furnea, una dintre supravietuitoarele din Colectiv. Este cutremuratoare si arata ca inca exista, in sistemul medical din Romania, pe langa lipsurile in privinta dotarilor, oameni fara compasiune, alaturi de oameni dedicati meseriei in adevaratul sens al cuvantului, oameni care manifesta empatie si care incearca sa aline suferinta celor bolnavi, atat din punct de vedere fizic, cat si sufletesc.

Citeste si:
EXCLUSIV cu Ministrul Sanatatii: Cat ne costa coruptia din sistem?!
EXCLUSIV Ministrul...

De ce mai exista astfel de oameni lipsiti de compasiune in sistemul medical? De ce nu sunt scuipati afara, asa cum ar merita? De ce oamenii buni nu incearca sa-i faca mai buni pe cei rai din jurul lor? De ce nu exista compasiune si dragoste pentru cel aflat in suferinta? De ce nu se schimba, odata, lucrurile si in Romania?

Raspunsul este de gasit, partial, in comportamentele si actiunile politicienilor care ne conduc. Aseara, 30 octombrie, cand la Arenele Romane avea loc un concert in memoria victimelor din Colectiv, organizat de Asociatia Colectiv GTG 3010, Liviu Dragnea, presedintele Partidului Social Democrat si presedintele Camerei Deputatilor (al treilea om in stat, dupa Presedintele Romaniei si presedintele Senatului), ar fi dorit sa-si sarbatoreasca ziua de nastere, intr-un club luxos din nordul Capitalei. Ziua lui a fost pe 28 octombrie, dar probabil ca n-a avut timp si a ales sa dea o petrecere chiar in seara in care o parte din Romania isi plangea prietenii, copiii, fratii si surorile care au plecat dintre noi in urma tragediei din Colectiv de acum doi ani.

Nu vorbim aici despre un om obisnuit, a carui zi de nastere este pe 30 octombrie, ci de al treilea om in Statul Roman. Natiunea romana este compusa si din rudele si prietenii celor morti in Colectiv si din supravietuitorii tragediei si atunci cand conduci natiunea romana, ar trebui sa manifesti compasiune si respect fata de toti membrii sai, nu doar fata de categoriile sociale care te voteaza in mod traditional. Pana la urma, in urma indignarii publice, Liviu Dragnea a renuntat la ideea petrecerii.

Si daca Liviu Dragnea, seful partidului de guvernamant din Romania, al treilea om in Statul Roman, da un astfel de exemplu si manifesta o astfel de lipsa de compasiune fata de o parte dintre romani, ce asteptari sa avem de la subordonatii sai si de la subordonatii subordonatilor, care ar trebui sa aiba in grija, printre altele, si schimbarea sistemului sanitar din Romania? Cum sa se schimbe ceva in Romania cu o astfel de atitudine? Ce asteptari sa avem de la oamenii obisnuiti (Am vazut comentarii pe Facebook în care autorii se întrebau ”Ce, nu mai are voie omul sa-si faca ziua acum?”), cum sa pretindem de la ei compasiune si dragoste fata de celalalt atunci cand Liviu Dragnea, unul dintre cei care ar trebui sa fie un exemplu prefera sa-si sarbatoreasca ziua de nastere in loc sa manifeste, cel putin la nivel de imagine, compasiune si respect fata de victimele din Colectiv ? Ca sa nu mai vorbesc ca aceasta compasiune si acest respect ar fi trebuit sa se traduca deja, la doi ani de la tragedie, in fapte si actiuni din partea politicienilor care sa duca la o schimbare in bine.

Citeste si:
Dezbaterea legii offshore, amanata cu o saptamana
Dezbaterea legii offshore,...

Sursa foto: Dreamstime.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si