WDP a dat startul construcției unei noi unități de producție de mase plastice prin injecție pentru industria auto pentru compania Rosti România, deținută de Grupul suedez Rosti Group AB, care a închiriat de la dezvoltatorul belgian de spații logistice și industriale o suprafață de 11.300 metri pătrați de spații industriale în Păulești, lângă Ploiești, potrivit JLL România.

Rosti a anunțat la finele anului trecut că vrea să își crească capacitatea de producție din România, prin construcția unei noi facilități de producție, finalizarea acesteia fiind programată pentru 2021.

“Anunțăm concretizarea unui nou proiect de producție în România în aceste momente dificile. Tranzacția dovedește încă o dată rezistența și fundamentele sănătoase ale pieței industriale românești. Am văzut în ultimele luni noi companii interesate să dezvolte proiecte de producție în România și cred că este un moment bun în care putem profita de acest interes și să punem pe masă toate avantajele competitive pe care le oferim pentru a convinge investitorii că acesta este locul unde trebuie să fie", a declarat Viorel Opait, business developer director JLL România, care a reprezentat Rosti în tranzacție.

De altfel, în primele 3 luni ale acestui an, companiile de producție au fost cei mai activi pe piața închirierilor de spații industriale și logistice.

Departamentul industrial al JLL Romania a finalizat în acest an tranzacții cu spații industriale și de logistică totalizând aproape 150.000 metri pătrați în toată țara, continuând astfel să fie lider de piață, poziție adjudecată în urmă cu mai mulți ani.

Stocul de spații industriale și logistice din România totaliza la finele lunii martie 4,66 milioane de metri pătrați și se preconizează că în acest an va depăși pragul de 5 milioane de metri pătrați, dacă dezvoltatorii vor finaliza toate proiectele anunțate până la finele lui 2020. Până acum, criza COVID-19 nu a schimbat planurile dezvoltatorilor de proiecte industriale și logistice, care au anunțat cel puțin 600.000 metri pătrați spații noi în acest an.

Sursa foto: Sebastian_Photography / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri