Luna septembrie a adus noi creșteri ale prețurilor de închiriere pentru apartamente, scumpiri înregistrându-se în aproape toate orașele mari, iar cea mai mare creștere a fost înregistrată în Constanța, chiria medie fiind cu 17% mai mare față de aceeași lună a anului trecut, se arată într-o analiză realizată de Storia.ro

Potrivit sursei citate, chiriile medii la apartamentele din Constanța au înregistrat un avans lunar de 17%, cea mai mare creștere fiind la garsoniere, unde, din august până în septembrie, prețul solicitat de proprietari a crescut cu 25%.

Față de anul trecut, chiriile sunt mai mari cu 22%, având acum prețuri medii de 250 euro(1 cameră), 350 euro (2 camere) și 500 euro (3 camere).

În Cluj-Napoca prețurile la închiriere au crescut cel mai mult la apartamentele de 2 camere, ajungând cu 9% mai mari în septembrie față de august.

Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 16%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere, unde chiria medie e cu 100 de euro mai mare în septembrie 2022 față de septembrie 2021.

Prețul de închiriere la apartamentele din Iași continuă să crească în luna septembrie, unde remarcăm un avans mediu de 5%. Cea mai mare creștere e înregistrată la apartamentele de 2 camere, unde chiria e cu 8% mai mare fața de luna august, ajungând la o medie de 399 euro/lună.

În ultimul an, cea mai mare creștere a fost înregistrată la apartamentele de 3 camere, care se închiriază la un preț cu 20% mai mare (400 euro în Sept ’21 vs 480 euro în Sept ’22).

Prețurile solicitate de proprietari în Brașov cresc în toate categoriile de apartamente – cel mai mult la 3 camere, unde înregistrează un avans de 10% în septembrie față de august.

În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

Remarcăm creșteri mai temperate ale chiriilor în Sibiu – +2% în septembrie față de luna august.

Garsonierele au ajuns la 225 euro (+13% față de anul trecut în septembrie), apartamentele de 2 camere la 300 euro (+11% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 415 euro (+17% YoY).

La Timișoara, chiriile la apartamentele de 2 si 3 camere stagnează, în timp ce garsonierele au un cost de închiriere cu 5% mai mare în septembrie față de august.

Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 10%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 2 camere (+14%).

În București, chiriile au stagnat în 5 și 6 sectoare

Față de luna august, prețul chiriei a stagnat în toate sectoarele din București, cu excepția sectorului 5, unde înregistrăm o scădere de 6%. Față de septembrie 2021, prețurile medii sunt cu 13% mai mari, cu cea mai mare creștere în sectorul 2 (+20% YoY).

În septembrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 euro pentru garsoniere, 438 euro pentru apartamentele de 2 camere și 542 euro pentru cele de 3 camere. Cele mai mari prețuri sunt în sectorul 1, unde un apartament de 3 camere se închiriază cu 750 euro în medie, iar cele mai mici sunt în sectoarele 5 și 6, unde 3 camere pot fi închiriate cu 450 euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri