Piața închirierilor de locuințe este una dintre cele mai mari și mai dinamice de la nivel național. Zeci de mii de apartamente sunt disponibile, în momentul de față, pe plan local pentru cei care vor să se mute cu chirie. O tendință de continuă creștere se înregistrează la nivelul cererii.

Potrivit portalului imobiliare.ro, în prezent se observă cinci caracteristici ale segmentului de închirieri de locuințe, care pot influența modul în care evoluează piața în prezent și în perioada următoare.

1. Oferta totală de apartamente disponibile pentru închiriere este în creștere.

Aproape 26.500 de apartamente își așteaptă, la ora actuală, chiriașii potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro.

Numărul locuințelor scoase la închiriere este în ușoară creștere față de sfârșitul verii trecute. Atunci, existau la nivelul pieței locale aproape 25.500 de apartamente care puteau fi închiriate.

2. Chiriile continua să se scumpească

La nivelul segmentului de închirieri din Capitală se poate observa o tendință de majorare a prețurilor. Garsonierele s-au scumpit, de exemplu, cu 10% față de începutul anului 2023. Chiria solicitată, în medie, de proprietari pentru apartamentele cu 2 camere a ajuns la 480 de euro pe lună, după o majorare cu 13% în același interval de timp.

Unele dintre cele mai semnificative majorări ale prețurilor nu s-au înregistrat însă anul acesta în Capitală, ci în Constanța. În acest caz, proprietarii au scumpit chiriile cu circa 23% la apartamentele cu 2 și 3 camere. Interesant de menționat este și faptul că nu bucureștenii, ci clujenii plătesc cele mai mari chirii la garsoniere și apartamente cu 2 camere.

Ne apropiem, totodată, de începerea unui nou an universitar, iar numărul celor care vor intra în goana după chirie va fi tot mai mare, în condițiile în care ponderea cea mai ridicată a instituțiilor de învățământ superior și a studenților este prezentă în Municipiul București. Ne așteptăm să vedem, în acest context, noi majorări ale prețurilor.

3. Cele mai multe apartamente disponibile la închiriere au 2 camere.

Datele centralizate de Imobiliare.ro arată că cele mai multe apartamente scoase, la ora actuală, pe piața închirierilor din Capitală se înscriu în segmentul locuințelor cu 2 camere. Este vorba despre 13.700 de astfel de unități care își așteaptă chiriașii.

Oferta pe acest segment este mult mai generoasă decât cea înregistrată pe orice alt tip de apartamente, reprezentând 52% din total. Anul trecut, reprezenta 51% din totalul ofertei.

Spre comparație, apartamentele cu 3 camere însumează 24% din oferta totală disponibilă la nivelul pieței din Capitală, în timp ce locuințe chiar mai spațioase, cu 4 sau mai multe camere, pretabile pentru familii mari sau persoanele care intenționează să împartă cheltuielile lunare cu mai mulți colegi de apartament, sunt cele mai rare. Numărul lor reprezintă doar 8% din oferta totală disponibilă la nivelul pieței locale.

4. Numărul garsonierelor disponibile la închiriere scade în București.

La nivelul segmentului de închirieri din Capitală se înregistrează în luna august o tendință de scădere a numărului garsonierelor disponibile pentru închiriere comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor analizate de Imobiliare.ro.

Dacă în august 2022 acestea reprezentau 19% din oferta totală, acum procentul a scăzut la 16%. Persoanele aflate în căutarea unei chirii au de ales, în momentul de față, între 4.233 de astfel de locuințe.

Există posibilitatea ca această tendință să se accentueze pe plan local odată cu apropierea noului an universitar.

5. Cererea pentru locuințele de închiriat este în creștere

Din trimestrul al II-lea al anului trecut și până la finele trimestrului al II-lea din 2023, deci în doar 12 luni, nivelul cererii pentru proprietățile disponibile la închiriere în București a crescut cu 35%, conform datelor publicate în cel mai nou raport Imobiliare.ro Market 360. Vorbim aici atât despre apartamente, cât și despre case, indiferent de vechimea imobilelor.

Astfel, aproximativ 52.100 de potențiali chiriași au ajuns, în trimestrul al doilea al acestui an, să caute o proprietate de închiriat pe Imobiliare.ro.

Spre comparație, în Cluj-Napoca cererea pentru proprietăți de închiriat s-a majorat cu un procent spectaculos, de 98%, iar în alte orașe mari din țară precum Timișoara, Brașov sau Iași, creșterile au fost cuprinse între 19% și 48%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri