Fie că tocmai ai terminat liceul și te pregătești să pleci la facultate, fie ai finalizat facultatea și ai locuit cu părinții/ ai stat într-o camera de cămin/ ai împărțit un apartament cu încă câteva persoane, fie că, pur și simplu, a venit timpul să te muți singur, venim în sprijinul tău cu 6 lucruri pe care ar trebui să le știi când iei o astfel de decizie. A te muta singur poate fi o decizie benefică, dar poate fi și destul de provocatoare și stresantă în anumite privințe, mai ales dacă nu ești obișnuit cu acest lucru.

1. Achiziționează-ți o locuință pe care să ți-o permiți

Atunci când alegi să te muți pe cont propriu, este important să locuiești într-un spațiu pe care să ți-l permiți, fie că ți-l cumperi „cu banii jos” sau cu rată lunară. De exemplu, dacă vrei să trăiești într-un oraș care se dezvoltă în mod constant și în care vei avea diverse oportunități de muncă și sociale, poți căuta apartamente de vânzare Cluj. Poți lua în calcul și varianta chiriei într-o garsonieră până reușești să-ți permiti să-ți achiziționezi un apartament.

2. Gestionează-ți cheltuielile

Calculează-ți venitul lunar și, în funcție de acesta, gestionează-ți cheltuielile. Fă un calcul orientativ cu prețul ratei (în cazul în care apartamentul a fost achiziționat în rate) sau cu prețul chiriei, cu prețul cheltuielilor de întreținere (încălzirea, apă, curentul electric, abonamentul la internet și alte tipuri de abonamente, dacă este cazul), cu totalul estimativ pe care îl vei da pe hrană și pe alte lucruri de care ai nevoie. Adună toate aceste cheltuieli și observă dacă acestea se încadrează în venitul tău lunar.

Îți poți alcătui un buget pe care să încerci să nu îl depășești și, de asemenea, poți încerca să economisești prin a nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie sau a face risipă cu mâncarea. Economii serioase poți face atunci când înveți să gătești și nu mai ești nevoit să comanzi zilnic mâncare sau să dai banii pe hrană rapidă, ci îți alcătuiești de unul singur meniuri având în vedere ingredientele pe care le ai în casă.

3. Păstrează curățenia

Pentru bunăstarea ta, este important ca mediul în care locuiești să fie unul curat. Aerisește zilnic încăperile și stabilește o zi pe săptămână în care să faci curățenie generală: să dai cu mopul, să aspiri, să cureți bucătăria și baia, să ștergi praful, să schimbi așternuturile etc. De asemenea, încearcă să nu aduni prea multe vase murdare în chiuvetă, ci curață-le de îndată ce le folosești, astfel încât să nu rămână prea mult timp necurățate.

O locuință curată presupune un mediu sănătos de viață, așa că încearcă, pe cât posibil, să menții curățenia.

4. Ia-ți un animal de companie

Animalele de companie sunt prieteni de nădejde și sunt un real ajutor atunci când apare sentimentul de singurătate (mai ales pisicile și câinii). Adoptă un câine sau o pisică și vei vedea cum îți vei crea un nou prieten, vei râde mai mult și nu te vei simți singur. Evident, un animal de companie presupune o responsabilitate, așa că asigură-te că ai venitul necesar să îl îngrijeșți (să îi cumperi hrană, să îl duci la veterinar pentru control periodic, pentru sterilizare etc.) și că dispui de timpul necesar (câinii trebuie scoși afară și plimbați, în schimb, pisicile pot trăi liniștite doar în casă, dar și ele au nevoie de prezența ta).

5. Decorează-ți locuința după propriile gusturi

Transformă-ți locuința în „acasă” și decoreaz-o în funcție de ceea ce îți place. De exemplu, îți poți cumpără vaze pe care le poți umple constant cu flori, poți achiziționa tablouri, obiecte decorative, rame foto în care să pui poze cu ține, cu prietenii și cu familia ta. Important este să te regăsești în spațiul în care locuiești și să ți-l transformi într-o încăpere în care trăiești cu bucurie.

6. Bucură-te de timpul cu ține însuți

Prețuiește singurătatea și bucură-te de momentele pe care le petreci cu ține, ascultă muzică favorită, descoperă-te, află ceea ce te face fericit, ce contează cu adevărat pentru tine. Singurătatea poate fi benefică, cu toate că, de multe ori, oamenii au tendința să fugă de ea.

Așadar, alege locuința pe care să ți-o permiți și în care să te simți confortabil, gestionează-ți cheltuielile și bucură-te de avantajele faptului că locuiești de unul singur.

Sursa foto: Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri