Romania Sotheby’s International Realty a listat spre vânzare a unei proprietăți de excepție în inima Bucureștiului, mai exact reședința familiei Teodoreanu, locul în care a servit drept inspirație pentru unele dintre cele mai memorabile momente din trilogia „La Medeleni”.

Cu o istorie impresionantă, această proprietate a fost în trecut reședința familiei Teodoreanu, o familie de intelectuali remarcabili, cu origini ce se întind dincolo de Revoluția de la 1848. Având în componența sa atât avocați celebri, cât și ingineri cu existențe spectaculoase, familia Teodoreanu a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturală și literară a României.

Proprietatea a fost scena unor momente celebre descrise în faimoasa trilogie "La Medeleni", scrieri evocatoare ale copilăriei și adolescenței realizate cu talent de Ionel Teodoreanu. Construită în anul 1912 într-o perioadă de înflorire economică specifică Belle Epoque-ului, această clădire reprezintă o mărturie culturală a unei perioade remarcabile din istoria României.

Destinul mai cunoscut publicului al Familiei Teodoreanu începe odată cu Alexandru T. Teodoreanu, fiu de preot și care prin sârguință ajunge primar al Iașilor, procuror și un avocat reputat. Acesta a avut trei copii – Osvald, Laurențiu și Alexandru. Osvald a rămas în Iași și a continuat tradiția profesiei de avocat pornită de tatăl său. Laurențiu și Alexandru și-au continuat parcursul la București.

Laurențiu Teodoreanu, unchiul prozatorului Ionel Teodoreanu, a fost directorul Uzinei electrice din Iași, iar din 1907 a preluat conducerea reprezentanței Siemens din București. Acesta a devenit primul personaj inginer din literatura română, fiind evocat de Ionel Teodoreanu în ”La Medeleni” sub chipul lui ”Herr Direktor”. În această reședință a locuit și Osvald când era în București, iar Laurențiu a rămas până a plecat în calitate de voluntar în armata franceză în 1915, pierzându-și viața puțin înainte de încheierea războiului.

Fiecare generație a familiei a inclus câte un membru pe numele Alexandru, fiecare dintre aceștia având și un rol în destinul imobilului. Astfel, reședința a fost construită de Alexandru Teodoreanu, un alt Alexandru Teodoreanu a răscumpărat imobilul ce ieșise între timp din proprietatea familiei, iar Alexandru Vasiliu a vândut proprietatea către actualul dezvoltator ce și-a propus să îi redea farmecul. Acesta este nepotul de fiică al ultimului Alexandru Teodoreanu.

Amplasată strategic în centrul orașului, clădirea oferă avantajul proximității față de atracțiile și facilitățile metropolei, inclusiv teatre, restaurante, școli, magazine și unități medicale, precum și fermecătorul parc Grădina Icoanei.

În prezent, proprietatea este supusă unui amplu proces de renovare cu un proiect de transformare a clădirii în 3 apartamente de lux. Fiecare dintre aceste apartamente, un cvadruplex în sine, îmbină stilul arhitectural și decorativ clascic cu confortul traiului modern. Din acest motiv, un preț de vânzare nu a fost listat încă.

Imobilul din Strada I.L. Caragiale, nr 8, are, în total, o suprafață de utilă de 315 mp, are șapte camere și 6 băi și este dispusă pe patru nivele, subsol + parter + etajul 1 + mezanin.

”Demersul actualului proprietar este unul salutar întrucât și-a propus nu doar să creeze un spațiu confortabil pentru o reședință centrală, dar și-a propus și să păstreze bagajul cultural cu care este înzestrat acest imobil. Practic, este o îmbinare a unui stil de viață cu parfum de Belle Epoque cu un trai actual conectat la viața urbană într-un cadru și atmosferă specială” a declarat Monica Barbu, CEO al Romania Sotheby’s International Realty

Încăperile apartamentelor dispun de tavane înalte, oferind o senzație de spațiu și eleganță unică, iar ferestrele generoase și lucarnele pline de caracter aduc o atmosferă încărcată de poezie și lumină naturală.

Viitorul proprietar va avea posibilitatea de a-și aduce propriul stil și alegere de finisaje, oferindu-i astfel oportunitatea de a personaliza spațiul în conformitate cu preferințele sale.

Această proprietate este o oază de liniște și frumusețe în mijlocul agitației orașului. Fiecare încăpere îi invită pe cei ce o vor locui să se bucure de momente speciale și să creeze amintiri de neuitat într-un cadru cu adevărat remarcabil.

Sursa foto: Sotheby's International Realty

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri