Autoritățile speră ca 15 mai să fie data la care încep să ia decizii de relaxare a restricțiilor, însă acest lucru nu se va întâmpla în cazul în care situația se înrăutățește, fiind în continuare riscul apariției de noi focare, precizează secretarul de stat Raed Arafat, într-o intervenție la Digi24.

”Situația se poate înrăutăți, pot să apară noi focare. Îi rugăm pe toți să respecte regulile, să rămână acasă în această perioadă și să nu iasă decât pe baza recomandărilor din ordonanțele militare. Sperăm ca 15 mai să fie data la care începem să luăm decizii de relaxare a restricțiilor, dar dacă situație se înrăutățește, vă dați seama că acest lucru nu se poate face”, a declarat Arafat.

Secretarul de stat este de părere că majoritatea românilor au stat acasă de 1 Mai, dar că au fost și cazuri în care a fost nevoie de sancțiuni din partea polițiștilor. Acesta a reluat îndemnul ministrului Nelu Tătaru, declarând că ”încă nu am ajuns la faza în care să spunem că suntem relaxați și că totul a trecut”.

Citește și Tătaru: Nu am atins încă vârful epidemiei. Nu vreau să ne gândim la relaxare

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.477 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.466.700 de lei

Ne putem gândi la relaxare dacă avem o scădere susținută a numărului de cazuri noi

Arafat precizează că discuția despre relaxarea restricțiilor poate fi luată în considerare în momentul în care se va observa o scădere susținută a numărului de cazuri noi și o creștere a celor vindecați.

”În acest caz ne putem gândi la o relaxare graduală. Asta înseamnă ca luăm unele măsuri care sunt puțin riscante, așteptăm să vedem impactul lor și apoi continuăm cu alte măsuri. Asta e modul în care se va realiza acest demers”, explică Arafat.

Citește și Ce spune Alexandru Rafila despre redeschiderea clădirilor de birouri


Au fost înregistrate 165 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore pe teritoriul României, bilanțul ajungând la 12.732. Arafat consideră numărul de îmbolnăviri înregistrat în ultimele 24 de ore ca fiind unul optimist, însă rămâne să vedem ce se va întâmpla în zilele următoare, deoarece nu înseamnă că nu există posibilitatea ca la nivel național să fie mai multe cazuri asimptomatice.

”De aceea insistăm ca oamenii să poate măștile și să respecte regulile pentru că printre noi pot exista oameni care nici ei nu știu că sunt pozitivi. De aici este riscul răspândirii, nu de la cele 165 de cazuri noi”, declară Arafat.

Secretarul de stat consideră că numărul de teste a crescut semnificativ, fiind înregistrate și 8.000 de teste pe zi în acest moment, adăugând că la Ministerul Sănătății se află în curs de realizare un demers prin care va crește numărul punctelor în care se fac testări. Conform datelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, până la această date au fost prelucrate 190.540 de teste.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri