Pandemia de Coronavirus a cunoscut o evoluție atipică în România. Cu un debut moderat, Coronavirusul a dezvoltat o rată de răspândire foarte rapidă pe parcusul verii și cu atât mai mult la începutul toamnei, odată ce școlile au fost redeschise. În prezent, cea mai mare teamă în ceea ce privește domolirea pandemiei este dată de apropierea sezonului rece și suprapunerea unor alte boli respiratorii. Astfel, îndemnul medicilor este ca populația și, în special, copiii, să se vaccineze împotriva gripei.

Prof. Dr. Victoria Aramă, unul dintre medicii infecționiști din Institutul de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, a declarat, în cadrul conferinței Totul despre gripă și vaccinare antigripală, organizată de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF), că, în prezent, este o mare presiune pusă pe sistemul medical românesc și că deși riscul unei epidemii de gripă se apropie vehement, acesta poate fi evitat.

Presiunea a crescut fantastic, ne confruntăm cu o serie de cazuri severe în spitalele suport COVID, iar locurile libere sunt inexistente. De asenenea, în patru zile, în Matei Balș, ne-am confruntat cu patru decese ale unor pacienți infectați cu COVID-19. În plus, un studiu publicat pe 23 septembrie arată că unui pacient infectat cu COVID-19, care contractează și gripa, i se dublează riscul de deces și invers.

Dr. Victoria Aramă a făcut un apel către români pentru vaccinarea antigripală, deoarece aceasta poate fi prevenită, ținând cont de existența vaccinurilor, dar și a campaniilor de vaccinare. În acest sens, medicul infecționist a ținut să demonteze câteva din miturile care stau în jurul manifestării gripei.

Frigul este un factor favorizant, dar nu frigul generează gripa. Așa cum nici spălatul pe cap și ieșitul imediat afară nu sunt producători de gripă. Aceștia sunt doar niște factori care favorizează manifestarea virusului, deja instalat.

Vezi mai multe informații și în: Medicul infecționist Adrian Marinescu explică cum gripa poate îngreuna lupta împotriva COVID-19

Copiii, cea mai rapidă modalitate de transmitere

Ca și în cazul COVID-19, copiii devin cea mai rapidă modalitate de transmitere a virusului gripal. Asimptomatici sau nu, aceștia își pot îmbolnăvi cu ușurință rudele, vecinii, profesorii sau partenerii de joacă.

Gripa nu este o boală care trece cu ușurință. Putem dezvolta complicații, iar acestea pot fi observate chiar și la copii. Colegii mei, din secția Pediatrie a Institutului Prof. Dr. Matei Balș, pot confirma că avem cazuri de copii care mor de gripă. Aceștia dezvoltă insuficiențe respiratorii acute sau encefalite.

Medicul infecționist a insistat asupra faptului că cei mici sunt vectori importanți în transmiterea virusurilor gripale, inclusiv COVID-19. În plus, un aspect îngrijorător în țara noastră îl constituie rata de vaccinare antigripală, care, în cazul celor mici, este de sub 10%.

Nu avem coinfecții până acum.

Te poate interesa și: Dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist: Ne așteaptă zile cu peste 500 de pacienți în ATI

Cât despre reacțiile adverse, dr. Victoria Aramă a precizat că istoria vaccinurilor antigripale face ca acestea să nu dezvolte efecte secundare care să dureze mai mult de câteva zile. În plus, acestea nu pun în pericol viața pacientului vaccinat.

Măsuri de protecție împotriva gripei

Coincidență sau nu, măsurile de protecție împotriva noului virus sunt numai bune de pus în aplicare și pentru infecția cu virusul gripal.

Masca de protecție, strănutul în cot, igienizarea mâinilor, dar și menținerea distanței sociale sunt regulile de aur în lupta cu virusurile gripale.

Citește și: Medic infecționist, despre recordul de cazuri noi de COVID-19: Nu ne așteptam la o asemenea creștere

Masca de protecție este obligatorie și este esențială pentru cel care o poartă, dar și pentru cei din jurul său.

Nu în ultimul rând, medicul infecționist a mai spus că există studii care arată că, în comparație cu țările din Vest, Estul Europei a manifestat o întârziere în ceea ce privește debutul sezonului rece. Astfel, cazurile de gripă vor apărea în jurul lunii decembrie, însă pot dura până în apropierea lunii mai.

Sursa foto: emc.formaremedicala.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri