Unele medicamente lipsesc de la apel în farmaciile franceze, iar fenomenul se înrăutăţeşte, afectând anumite antibiotice şi impunând autorităţilor sanitare să ia măsuri de urgenţă, dar, consideră unii observatori, este prea târziu şi insuficient.

"Astăzi, ţara noastră cunoaşte un deficit de antibiotice esenţiale", a scris joi seară pe Twitter medicul pediatru Remi Salomon, preşedintele Comisiei medicale pentru spitalele din Paris (AP-HP), citat de AGERPRES.

Deficit de amoxicilină în farmaciile din Franța

Primul dintre acestea este amoxicilina, de departe principalul antibiotic prescris copiilor în Franţa pentru a lupta împotriva unei serii de infecţii bacteriene precum anumite infecţii ale urechii şi pneumonii.

Cu toate acestea, în prezent se înregistrează "tensiuni puternice de aprovizionare" cu forma cea mai utilizată la copii, a remarcat vineri agenţia publică franceză a medicamentelor, ANSM, invocând o situaţie care ar putea dura până în martie. Prin urmare, acest tratament poate fi dificil de găsit în farmacii - fenomen care este însă departe de a fi limitat la Franţa, deoarece afectează majoritatea ţărilor europene, precum şi Statele Unite şi Canada.

Explicaţia este, potrivit autorităţilor sanitare, o creştere a cererii după câţiva ani marcaţi de criza Covid şi de multiple restricţii sanitare care au redus răspândirea mai multor boli. "Stocurile nu au fost la nivelul obişnuit şi liniile de producţie trebuie relansate", a menţionat ANSM, într-o conferinţă de presă.

Paracetamolul, raționalizat; 2 cutii per client

Autorităţile au luat aşadar o serie de măsuri de urgenţă, inclusiv o raţionalizare ce limitează cantitatea pe care o poate comanda fiecare farmacie.

De asemenea, au cerut medicilor şi pacienţilor să folosească aceste antibiotice doar dacă este necesar: de exemplu, nu se prescriu împotriva bronşiolitei, în plină epidemie a acestei maladii. Riscul de penurie se înscrie într-un context mai larg, în care autorităţile au fost deja forţate în ultimele luni să restrângă utilizarea anumitor medicamente.

Cel mai emblematic caz, paracetamolul: autorităţile au recomandat farmaciştilor să nu vândă mai mult de două cutii per pacient, în ciuda asigurărilor producătorilor că nu va lipsi.

Guvernul, la rândul său, subliniază că există deja multiple stimulente financiare pentru a-i încuraja pe producătorii de medicamente să-şi repatrieze producţia în Franţa. El insistă şi asupra faptului că legea a înăsprit recent obligaţiile producătorilor în faţa penuriei, impunându-le să constituie stocuri minime pentru anumite tratamente.

Totuşi, în cazul amoxicilinei, ale cărei materii prime unele sunt produse în afara Europei, aceste obligaţii ar putea doar "absorbi şocul", potrivit ANSM. Ceea ce "nu este suficient în cazul de faţă pentru a putea evita riscurile de penurie", a recunoscut vineri agenţia.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri