Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu. S-au inregistrat 272 voturi ''pentru'' si 5 abtineri. Proiectul de lege a fost initiat de PNL, fiind comasat cu cel al USR.

Deputatii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justitie, un amendament potrivit caruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate incepand cu 24 iulie 2012 si pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, informeaza Agerpres.

"Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, a masurilor preventive privative de libertate, minorilor care executa masuri educative in centre de detentie, in centre educative sau in penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse in penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare, si care executa, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, masuri educative in centre de detentie, in aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru o perioada cuprinsa intre 24 iulie 2012 si data intrarii in vigoare a prezentei legi", prevede textul adoptat.

La dezbateri, liderul deputatilor PNL, Florin Roman, a spus ca PNL a initiat aceasta lege, punand mai presus de orice siguranta cetatenilor.

"In urma cu un an am atras atentia ca este unul dintre cele mai nocive acte normative din ultimii ani. (...) Vorbim de abrogarea recursului compensatoriu pentru ca PNL a scris proiectul in februarie. In februarie erau eliberati 12.000 de detinuti, astazi sunt 22.000. Daca ati fi avut intelepciunea sa ascultati si sa luati masuri atunci, in februarie, 10.000 de detinuti nu ar mai fi umblat liberi pe strada, nu ar mai fi dat in cap cetatenilor. Acum din cei 22.000 de detinuti, 7.000 au fost criminali, violatori care au ajuns in puscarii, dintre ei 500 au comis din nou talharii, crime, violuri. (...) Astazi, PNL pune mai presus de orice viata cetateanului, siguranta cetateanului, PNL va vota acest proiect de lege sa oprim aceasta nebunie", a spus Roman.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat ca este necesara abrogarea recursului compensatoriu pentru ca este important sa se puna la adapost viata cetatenilor.

"Propunerea legislativa a fost izvorata dintr-o problema reala a conditiilor din penitenciare, dar proiectul initial a fost deturnat de la sensul sau si a fost transformat intr-o gratiere mascata. Dupa 2 ani s-a vazut ca legea si-a produs efectele teribile. Este mai importanta punerea la adapost a vietii cetatenilor. Este foarte important sa dam un vot pozitiv asupra legii. Conditiile din penitenciare vor fi imbunatatite, trebuie sa ne gandim cum ii recuperam pe cei care incalca legea. Au fost incurajati sa incalce legea, stiind ca vor fi eliberati mai devreme. (...) Daca avem constiinta si vrem sa nu mai facem aceste greseli trebuie sa recunoastem ca legea recursului compensatoriu a fost o mare eroare", a sustinut Stelian Ion.

Si deputatul PMP Marius Pascan a subliniat ca siguranta cetateanului este mai presus de orice.

"Romania nu este vinovata de conditiile din penitenciar mostenite din perioada comunismului. De unde sa inventam acele spatii? Cei care preseaza Romania sa asigure conditii in penitenciare sa asigure si fondurile. (...) PMP va sustine inechivoc abrogarea. Cetateanul, siguranta sa sunt mai presus de orice", a mai spus Pascan.

Deputatul PSD Nicusor Halici a aratat, la randul sau, ca PSD va vota pentru abrogarea recursului compensatoriu, dar a sustinut ca proiectul initial pe tema introducerii acestei masuri a apartinut fostului ministru al Justitiei Raluca Pruna din Guvernul Ciolos.

"Decizia de a avea aceasta lege apartine unui ministru tehnocrat din Cabinetul Ciolos, in baza unei decizii pilot CEDO. (...) Legea a fost preluata de PSD care a transpus-o. Acea decizie CEDO spunea ca trebuie sa luam masuri pentru diminuarea supraaglomerarii din penitenciare si modernizarea conditiilor de detentie. Singurul care a venit cu solutie ca altfel se transforma totul intr-o amenda uriasa a fost PSD. (...) Dupa abrogare, ce nu se spune este ca oricum legea va fi aplicata in continuare, conform unei norme tranzitorii la care PSD s-a abtinut la vot", a explicat Halici.

El a mai spus ca instantele decid eliberarea conditionata, iar dintre cei 20.000 de detinuti eliberati, doar o mica parte - sub 600 - dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu au recidivat. "Asteptam cu nerabdare solutiile pe care le va propune Guvernul pentru rezolvarea problemei", a adaugat Halici.

Deputatul UDMR Szabo Odon a anuntat ca va vota proiectul de abrogare a recursului compensatoriu.

"Din pacate, aceasta lege nu a avut un studiu de impact. Realitatea ne-a dat in schimb o relatie foarte clara ce impact a avut aceasta lege. Nimeni din aceasta tara, nici din Parlament nu si-a dorit sa existe sau sa contribuie la vreo crima. A impinge in aceasta directie este gresit. Nu sunt de acord nici cu doamna Pruna ca drepturile romanilor sunt un lux, nu pot fi de acord nici cu declaratia ca mai bine platim decat sa rezolvam drepturile omului. (...) Intr-adevar, trebuie sa mergem pe realizarea proiectului bratarilor electronice, dar nu putem spune mai bine platim decat sa respectam drepturile omului", a afirmat deputatul UDMR.

Citeste si:

    Camera Deputatilor este for decizional.

    Sursa foto: Shutterstock

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Social »



    Setari Cookie-uri