Examenele naţionale vor avea loc fizic aşa cum au fost planificate şi anunţate de câteva săptămâni, începând din 15 iunie, iar în ceea ce priveşte Evaluarea Naţională se va organiza în 29 iunie o a doua sesiune pentru copiii bolnavi sau în carantină, a declarat Klaus Iohannis.

"Examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost planificate şi anunţate de câteva săptămâni. Evaluarea Naţională se va desfăşura începând cu 15 iunie, aşa cum a fost planificată, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat", a anunţat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

El a spus că pentru copiii care sunt bolnavi sau sunt găsiţi cu febră la intrarea în şcoală, pentru cei izolaţi la domiciliu sau în carantină se organizează o a doua sesiune de Evaluare Naţională începând cu 29 iunie.

"A apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ţin examenele, este posibil să vină copii la şcoală pentru examen şi la termometru să se constate că au febră şi nu pot să intre la examen. Pentru aceşti copii am considerat că trebuie să găsim o soluţie să primească totuşi aceeaşi şansă, ca şi copiii care pot intra la examen. Atunci se va organiza, vorbesc de Evaluarea Naţională, pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiţi cu febră la intrarea în şcoală, care izolaţi împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau un cartier care este în carantină, pentru aceştia - deci pentru motive medicale şi de carantină - şi numai pentru aceştia se organizează o a doua sesiune de Evaluare Naţională începând din 29 iunie. Deci, Evaluarea Naţională se ţine aşa cum e planificată, pentru cei care sunt bolnavi sau izolaţi cu familia sau carantinaţi se organizează a doua sesiune", a precizat Klaus Iohannis.

Șeful statului a adăugat că, în privinţa Bacalaureatului, pentru a rezolva problema celor care nu pot veni, se va organiza o a doua sesiune în august. "În privinţa Bacalaureatului, şi aici pot să fie probleme şi, pentru a rezolva pauşal problema celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza ca şi în alţi ani o a doua sesiune în august şi aceşti copii vor putea să participe la o a doua sesiune de Bacalaureat în august", a mai spus preşedintele.

El a transmis că trebuie respectate regulile pentru a trece cu bine peste perioada de epidemie. "Vă repet, dragi români, dragi tineri, dragi copii, cu toţii vom reuşi să trecem cu bine peste această perioadă de epidemie dacă respectăm distanţarea, purtăm mască în spaţiile închise şi avem grijă să ne spălăm pe mâini cât mai des", a adăugat şeful statului.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri