Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele şi va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi care va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor.

"Guvernul României a aprobat prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti", a declarat Marcel Vela.

Ministrul a menţionat că a discutat şi cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentanţele noastre diplomatice din alte state, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să se poată implementa, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important.

"Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile, este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat", a spus Vela.

Sursa foto: Pavlina Trauskeova / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri