Aproximativ 20 de producători locali şi internaţionali de medicamente au precizat la întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, că există suficiente stocuri de medicamente care conţin ibuprofen, paracetamol, antivirale şi antibiotice, inclusiv variantele pediatrice şi toţi fabricanţii de medicamente au crescut producţia acestor preparate încă de anul trecut pentru a face faţă cererii.

PRIMER - Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România a transmis, într-un comunicat, că a avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pe marginea discontinuităţilor medicamentelor care conţin ibuprofen, paracetamol, antivirale (oseltamivir) şi antibiotice (amoxicilină + acid clavulanic).

"Au fost prezenţi aproximativ 20 de producătorii locali şi internaţionali de medicamente care au confirmat cu cifre concrete că există suficiente stocuri din aceste preparate, inclusiv din variantele pediatrice. De asemenea, s-a explicat faptul că toţi fabricanţii de medicamente au crescut producţia acestor preparate încă de anul trecut tocmai pentru a face mai bine faţa cererii", menţionează sursa citată.

PRIMER precizează că, în noiembrie şi decembrie, consumul lunar de soluţii pediatrice de ibuprofen a fost de circa 550.000 de cutii, cel de soluţii pediatrice de paracetamol - 300.000 cutii, iar cel de paracetamol tablete - aproximativ 1,2 milioane de cutii, în creştere cu circa 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

"Capacitatea lunară însumată de desfacere a producătorilor locali şi internaţionali de medicamente este de peste 600.000 de cutii de soluţie pediatrică de ibuprofen, peste 500.000 de cutii soluţie pediatrică de paracetamol şi de peste 2 milioane cutii paracetamol tablete, o capacitate aşadar suficientă pentru acoperirea nevoilor din sezon", mai arată sursa citată.

Conform PRIMER, la întâlnire a fost subliniată nevoia de comunicare corectă în ceea ce priveşte existenţa foarte multor mărci care conţin aceste substanţe şi recomandarea ca, atunci când o marcă de medicament nu se găseşte într-o farmacie, să se accepte cu încredere sfatul farmacistului pentru un înlocuitor.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România mai arată că "în industria farmaceutică nu există standarde diferite, toate medicamentele, indiferent de denumirea comercială, conţin aceeaşi substanţă activă cu eficienţa, calitate şi siguranţă dovedite".

De asemenea, PRIMER transmite că este necesară evitarea achiziţionării şi stocării din panică a acestor produse, fapt care ar putea conduce la discontinuităţi reale.

"Există stocuri suficiente în aşa fel încât nu este necesară achiziţia şi utilizarea decât în caz de nevoie şi, desigur, doar la sfatul medicului, obligatoriu în cazul antiviralelor şi antibioticelor", mai precizează patronatul

Aceste întâlniri vor continua, săptămânal dacă este nevoie, pentru a avea în permanenţă o imagine asupra stocurilor de medicamente şi a cantităţilor suplimentare care trebuie să fie fabricate, mai transmite PRIMER.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, după întâlnirea cu distribuitorii de medicamente, că în România nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen, menţionând că urmează să fie stabilită o procedură prin care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă a acestor medicamente, indiferent de denumirea comercială.

"Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. În momentul de faţă, faţă de alte state, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric", a afirmat Rafila.

Sursa foto: i viewfinder / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri