Daca intr-o multinationala uneori te poti simti protejat datorita resurselor globale ale companiei, intr-o afacere locala contributia liderului este esentiala, avand in vedere ca foarte multi angajati isi doresc sa fie mai buni, daca au un conducator pe care il si admira.
Ceea ce isi doresc in general angajatii de la un lider sunt competenta si faptul ca acesta sa aiba grija de ei, afirma Jim Bagnola (foto), consultant aflat pe locul 25 in topul celor mai importanti 30 de specialisti in leadership la nivel mondial, prezent la Bucuresti la invitatia organizatiei Leaders Romania. In continuare, cititi cateva sfaturi pe care le ofera Bagnola liderilor care vor sa devina mai buni.

1. Liderul trebuie sa actioneze precum un antrenor de sport: sa stea deoparte si sa observe echipa, iar apoi sa se implice in dezvoltarea abilitatilor membrilor ei.

2. Oamenii isi doresc un lider care sa fie competent si care sa aiba grija de ei. Daca seful unei companii sau al unui departament dintr-o companie are aceste caracteristici, angajatii vor avea incredere in el. Insa, daca lipseste una dintre cele doua trasaturi, oamenii nu vor mai avea incredere in conducatorul lor.

3. Un lider trebuie sa implice angajatii in rezolvarea problemelor companiei si in deciziile de business. De asemenea, trebuie sa precizeze clar ce asteptari are de la ei sau sa le arate apreciere pentru ceea ce fac ori sa-i recompenseze. Daca insa nu face aceste lucruri, acestea pot fi cele mai mari greseli pe care un lider le poate face in interactiunea cu personalul.

4. Banii nu sunt o motivatie, spune expertul in leadership. Cele mai importante motivatii pentru angajati tin de aprecierea sefilor, trainingul si educatia primita in companie si de promovare.

5. In criza, antreprenorii trebuie sa isi doreasca mai degraba victorii si castiguri mici, dar numeroase, dacat victorii mari care ar putea sa nu apara.

6. Cea mai mare greseala pe care o poate face un antreprenor este sa incerce sa fie antreprenor, manager si specialist/tehnician intr-un anumit domeniu.

7. Este important ca liderul sa isi laude constant angajatii si sa laude progresul, nu perfectiunea.

8. Totodata, pentru un lider este bine sa isi ceara scuze cand greseste si le multumeasca angajatilor sau subalternilor.

9. In cazul in care angajatii fac o greseala, liderul poate sa le ofere exemple de greseli similare pe care le-a facut si el, la randul sau. "Aceasta este o metoda buna prin care sa-i faceti pe angajati sa se apropie de dumneavoastra", afirma Bagnola.

10. Trebuie evitat ca un lider sa vorbeasca cu angajatii cand este nervos sau cand acestia sunt nervosi.

11. In plus, este nevoie ca un lider sa dea explicatii angajatilor legate de ce trebuie sau nu trebuie facut un anumit lucru.

12. "Este bine sa ascultati cat mai mult ideile angajatilor dumneavoastra si sa nu-i intrerupeti cand isi prezinta opiniile", considera specialistul in leadership la nivel mondial.

Jim Bagnola lucreaza pentru companii si institutii de renume, intre care se numara NASA, NATO, General Motors, Siemens, Shell Oil Company sau Continental Airlines, iar pe plan local are ca si clienti Allianz Tiriac, GFK, Lafarge, OMV sau Tarom.

Cititi si Care este diferenta dintre un lider si un manager
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri