Sezonul estival a inceput, teoretic, iar, odata cu vacanta mare a elevilor, acest lucru va deveni o realitate, chiar daca, meteorologic vorbind, vara se lasa inca asteptata.
Dar, se pare ca turismul estival din 2006 ar putea sa fie sub nivelul celui din 2005, considerat de specialisti ca fiind unul benefic la nivelul incasarilor.

Inchirierea plajelor catre diversi agenti economici, altii decat hotelierii care le-au administrat pana la sfarsitul anului trecut, va da peste cap afacerile din domeniu. Desi sezonul a fost deschis la 1 iunie, plajele de pe litoralul romanesc sunt inca neamenajate, iar turistii umbla de colo-colo, in cautarea unui sezlong. in aceste conditii, hotelierii sunt pesimisti in ceea ce priveste perspectivele sezonului 2006. Ei spun ca neamenajarea pana in prezent a plajelor ar putea duce la compromiterea totala a sezonului estival, cu repercusiuni inevitabile pentru anii urmatori.

Reactia ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu, nu a intarziat. Astfel, marti, 6 iunie, intr-o conferinta de presa, ea a declarat ca plajele au fost inchiriate prin licitatie publica, iar igienizarea acestora reprezinta o clauza de reziliere a contractelor de inchiriere. Mai precis, este vorba de situatia de la Mamaia, unde exista 178 de beach-baruri, "ceea ce este inadmisibil din punctul de vedere al protectiei mediului, numarul acestora trebuind sa se reduca la 30", declara ministrul mediului.

Potrivit MMGA, amenajarile pe plaje sunt blocate de autoritatile locale, care refuza montarea dusurilor si toaletelor, aduse de reprezentantii Directiei Apelor Dobrogea-Litoral.

"Punerea in valoare a potentialului turistic al plajelor inchiriate deja se loveste, de multe ori, de interesele unor grupuri, in special din Constanta, care nu-si mai pot desfasura micile afaceri in contextul noii legislatii. Este vorba de patronii barurilor de pe plaja. in 2005, au fost peste 170 de baruri pe plaja, iar pentru 2006 sunt emise numai 30 de autorizatii pentru Mamaia. Consider ca exista o legislatie buna, pe care trebuie sa o aplicam in beneficiul cetateanului si al protectiei mediului", a spus Sulfina Barbu.

In aceste conditii, nu ne mai miram de ce in Bulgaria turismul realizeaza peste cinci la suta din PIB , in timp ce Romania nu a atins nici patru la suta. si nici de ce numarul turistilor straini este aproape dublu in Bulgaria fata de Romania, iar nemtii aproape ca nu se mai vad pe meleagurile noastre. in vreme ce la noi s-a optat pentru concesionarea proprietatilor, in Bulgaria s-au privatizat hotelurile.

Apoi, investitorii bulgari care au cumparat facilitati pe litoral au contactat marii tour-operatori si i-au convins sa investeasca in hotelurile lor. Acestea au fost modernizate la standardele cerute pe piata internationala. Mai mult, banii primiti de la colosi precum TUI au fost returnati prin pachete turistice la preturi mici. Rezultatul se numara la final de an in milioane de turisti straini. Ce au ei si noi nu ? Lista e scurta: calitatea serviciilor, hotelurile noi sau complet refacute, respectul fata de turist, adica tot ce tine de factorul uman. si, nu in ultimul rand, la ei situatia plajelor nu este dezastruoasa si nu lipseste confortul pe plaja.

"Neintretinerea plajelor este modalitatea cea mai lesne de a pierde ce am obtinut cu greu. Am pierdut contracte importante cu tarile Scandinave si Germania. Nu putem asigura calitatea serviciilor daca nu avem si plaja", declara reprezentantul lantului hotelier RIU in Romania, Dumitru Becsenescu.

De altfel, operatori de turism international precum TUI, Thomas Cook, ITS, organizatii internationale ca World Travel and Tourism Council, hotelieri romani si specialisti straini si-au exprimat ingrijorarea fata de scaderea masiva a interesului pentru litoralul romanesc si indreptarea acestora spre alte destinatii turistice din tarile vecine. si calitatea serviciilor are un rol important pentru turisti.

Acestia doresc, pe langa confort, ca pachetul pe care-l achizitioneaza sa fie complet, astfel incat cheltuielile suplimentare sa fie cat mai mici. insa sistemul all-inclusive nu este introdus si in Romania, ceea ce tine si de mentalitate, dar si de faptul ca, in multe cazuri, hotelul este proprietatea unui investitor, iar restaurantul il detine altcineva. Turistul din Vest, dar si noi, poate fi marea oricat de albastra, cerul de senin, daca nu-i curat la hotel si mai esti si tras pe sfoara, te duci altundeva in concediu, cu all-inclusive.

Asa se explica de ce 8.000 de turisti scandinavi si germani nu-si vor petrece concediul pe litoralul romanesc la vara, caci TUI Scandinavia si-a reziliat contractele charter pe relatia Romania.

Anularea rezervarilor pentru scandinavi si nemti a gigantului TUI este o mare lovitura pentru turismul romanesc, deoarece poate avea consecintele bulgarului de zapada. Nu merge TUI, nu merg nici alti operatori si in consecinta, nici alti turisti. TUI nu este doar un operator turistic, ci o marca, daca din oferta sa lipseste o destinatie, inseamna, pentru perceptia turistului strain, ca acea destinatie de vacanta nu e buna. In asemenea conditii nu e de mirare de ce si turistii romani se uita spre Grecia, Turcia sau Bulgaria.

Preturile atractive oferite de statiunile din aceste tari, cu traditie turistica, sunt principalul lor atu. Dintre tarile UE, Grecia si-a pastrat intact portofoliul turistic, plajele grecesti putand fi un loc in care turistul sa simta ca e in concediu, fara ca gunoaiele nestranse sau apropierea unui vanzator ambulant sa-l determine sa o ia la fuga. De altfel, in ultimii ani, Grecia a ocupat primul loc in preferintele romanilor, deoarece ofera turistilor de toate - de la istorie la cadrul natural, plaje, traditie si cluburi luxoase. in plus, este aproape de Romania.

In ce priveste statiunile din Turcia, formele de relief spectaculoase din Antalya combina intr-un mod deosebit muntii cu marea. Dar si preturile sunt mai mici decat la noi: la un hotel de patru stele pe litoralul romanesc, o camera costa intre 100 si 140 de euro pe noapte in sezon de varf , in timp ce in Antalya o camera costa 80 de euro pe noapte si mic dejun inclus. inchirierea unei vile pe plajele europene costa de cateva ori mai putin decat pe litoralul romanesc.

Astfel, pentru un sezon de sapte nopti pe malul grecesc al Rivierei Olimpului, amatorii cu buget redus scot din buzunare intre 45 si maximum 100 de euro pentru o vila dotata cu 3-4 dormitoare, grup sanitar, living si bucatarie. si vilele din Turcia sunt foarte ieftine. Aici costurile pentru cazare sunt de sapte euro de persoana pe noapte, ele fiind inchiriate de obicei pe un sejur de sapte zile. Casele au incorporate dormitoare, living, grup sanitar si bucatarie. Drept urmare, se recomanda sa se renunte la miturile care au circulat pana acum pe seama litoralului romanesc.

Un recent raport al organizatiei internationale World Travel&Tourism Council constata existenta unui potential remarcabil, care a fost insa prost valorificat de ministrii de resort din perioada de dupa 1989. Avand in vedere caracterul sezonier al liniei de coasta si concurenta intensa din partea tarilor vecine - cum ar fi Grecia, Turcia sau Bulgaria - WTTC crede ca zona costiera a Marii Negre nu ar trebui sa reprezinte centrul planurilor de dezvoltare a Romaniei.

Chiar daca investitiile sunt necesare, se considera ca factorul care diferentiaza Romania de concurenti este cultura si mostenirea culturala, tinand cont de faptul ca Romania detine a saptea parte din siturile mostenirii culturale mondiale, incluzand manastirile pictate din Bucovina, cetatea istorica Sighisoara si cetatile dacice din muntii Orastiei, spun autorii raportului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri