Greva de 36 de ore a pilotilor companiei germane Lufthansa, care a provocat anularea a peste 1.300 de zboruri, continua marti, afectand si cursele pe distante lungi, relateaza AFP.

Greva, a zecea de la inceputul anului, urmeaza sa continue pana marti la ora 24.00 (miercuri, 1.00, ora Romaniei). Lufthansa a anulat aproape jumatate dintre cele 2.800 de zboruri programate, relateaza Mediafax.

"Sunt afectate cursele pe distante scurte, medii si lungi", a declarat un purtator de cuvant al Lufthansa.Anularile afecteaza atat curse cu decolare si sosire la Frankfurt, precum si cele din aeroporturi internationale precum Londra, Seul, Dubai, Tel Aviv sau Buenos Aires.

Filialele Germanwings, Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines si Air Domoliti nu sunt afectate de greva. Potrivit Lufthansa, peste 150.000 de pasageri sunt afectati de greva care vizeaza modalitatile de iesire la pensie a pilotilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri