Un nou traseu montan, într-o zonă mai puţin umblată de turişti, marcată recent de salvamontiştii din Prahova, poate fi o variantă de petrecere a sfârşitului de săptămână, evitând astfel aglomeraţia din Bucegi, scrie G4Media.

Este vorba despre Creasta Baiului, un traseu de 18 kilometri care poate fi parcurs chiar şi de turiştii mai puţin experimentaţi. Munţii Baiului fac parte din Carpaţii de Curbură, fiind situaţi în partea vestică a acestora şi se învecinează la Nord cu Valea Azugii, cu Valea Prahovei în vest, în Sud cu Posada (Comarnic) , iar la este cu Valea Doftanei.

Pentru a vă putea orienta mai uşor, Munţii Baiului sunt pe partea dreaptă a DN1, pe sensul de urcare. Noul traseu montan amenajat de Serviciul Salvamont Prahova porneşte de la Posada (cartier al oraşului Comarnic) – Valea Florei – Vârful Doamnele – Vârful Piscul Câinelui – Vârful Baiul Mare – Culmea Zamora (la graniţa dintre Buşteni şi Azuga).

Traseul este marcat cu bandă roşie şi are o distanţă de aproximativ 18 kilometri. Salvamontiştii spun că traseul poate fi străbătut în 7-8 ore, în funcţie de condiţia fizică a fiecăruia, iar dificultatea este medie.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri