În funcție de destinația aleasă pentru vacanța planificată, restricțiile impuse de autorități, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, pot varia de la o țară la alta. De aceea, este recomandat ca, înainte de planificarea calatoriei, turiştii să se informeze și să verifice restricțiile și măsurile de siguranță impuse la nivelul destinației dorite, inclusiv în ceea ce privește traseul și eventualele escale. Informarea trebuie întotdeauna realizată din surse oficiale, cu menţionarea faptului că restricțiile se pot schimba rapid, în funcție de modul în care evoluează cazurile de infecție Covid-19.

Pentru a preîntâmpina eventualele probleme din timpul călătoriilor din această vară, recomand următoarele:

  • Turiștii trebuie să respecte regimul de şedere, limitele de valabilitate ale vizelor sau ale permiselor de şedere, după caz.
  • Turistii trebuie să aibă grijă ca documentele de călătorie să fie valabile şi în bună stare şi ar fi indicat să deţină asupra lor şi un act de identitate (preferabil cu fotografie).
  • Ȋn cazul călătoriilor în zone nesigure sau îndepărtate, este recomandabil ca turiştii să se înregistreze la cea mai apropiată misiune diplomatică.
  • Indiferent de zona de destinaţie, turiștii ar trebui sa păstreze documentele, lucrurile de valoare, biletele de călătorie, banii şi cărţile de credit în locuri sigure şi nu le expună în mod vizibil.
  • Turiştii trebuie să respecte legislaţia locală, fiind responsabili pentru orice încălcare a legilor locale, chiar dacă nu le cunosc.

Prin urmare, este necesară verificarea actualizărilor pe măsură ce se apropie data începerii călătoriei.

Ce poți face dacă ai rezervat un bilet de avion și zborul s-a anulat?

Conform Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, companiile aeriene care anulează zborurile au obligația - în toate cazurile - de a oferi pasagerilor o opțiune din trei:

  1. rambursarea, în termen de şapte zile a întregului cost al biletului, la preţul de achiziţie pentru partea sau părţile de călătorie neefectuate şi pentru partea sau părţile deja efectuate, în cazul în care zborul devine inutil în raport cu planul de călătorie iniţial al pasagerului, împreună cu, dacă este cazul - un zbor de retur la punctul de plecare iniţial, cât mai repede posibil;
  2. redirecționarea în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cât mai repede posibil;
  3. redirecționarea în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, la o dată ulterioară, la alegerea pasagerului, sub rezerva existenţei unor locuri disponibile.

Dacă este aleasa redirecționarea cât mai curând posibil, trebuie luat în considerare faptul că pot exista întârzieri considerabile, având în vedere numărul limitat de zboruri care operează în prezent din cauza măsurilor naționale de limitare a răspândirii virusului.

Pasagerii aerieni au dreptul la compensare dacă zborul lor este anulat cu mai puțin de două săptămâni înainte de data plecării, cu excepția cazului în care există „circumstanțe extraordinare”. Acest caz se poate aplica în cazul pandemiei de coronavirus, dacă măsurile luate de autoritățile publice împiedică activitatea normală a companiilor aeriene.

În cazul în care aeroportul nu se află în Uniunea Europeana, drepturile pasagerilor din UE se aplică în acest caz dacă zborul este operat de un transportator autorizat într-o țară din UE. Dacă zborul este operat de un transportator din afara UE, este posibil să beneficiați de anumite drepturi în baza legislației relevante a țării în care este autorizat transportatorul.

Dar în cazul anulării rezervării din partea hotelului?

În domeniul protecției consumatorilor, dreptul UE nu reglementează condițiile și consecințele anulării unor servicii individuale, cum ar fi rezervările de cazare. În această situație, drepturile consumatorilor depind de legislația națională care reglementează contractele cu furnizorii de servicii de cazare.

În conformitate cu legislația UE privind protecția consumatorilor, comercianții au obligația de a acționa în conformitate cu principiul diligenței profesionale și nu ar trebui să inducă în eroare consumatorii cu privire la drepturile lor sau să le îngreuneze exercitarea drepturilor. În contextul pandemiei, consumatorii ar trebui să fie informați în mod corespunzător cu privire la posibilele consecințe pe care le poate avea rezervarea, în cazul în care ar fi nevoiți să își anuleze călătoria sau ar trebui să anuleze rezervarea pentru cazare.

Clauzele de forță majoră sau alte clauze de anulare prevăzute de comercianți sub formă de termeni și condiții nu ar trebui să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, având în vedere că se aplică legislația națională care reglementează contractele. Aşadar, orice clauză contractuală care, din cauza epidemiei de COVID-19, i-ar obliga pe consumatorii aflați în imposibilitatea de a călători și beneficia de serviciile de cazare rezervate să plătească, cu toate acestea, prețul integral, furnizorului de servicii de cazare, ar putea fi considerată abuzivă în temeiul Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, prin urmare, consumatorii nu ar putea fi obligați să o respecte.

În situația în care turistul nu are acces la cazarea rezervată deoarece este situată într-o zonă aflată în carantină/într-o țară unde a fost declarată starea de urgență sau care a impus interdicții de călătorie, este bine a se lua în considerare opțiunile propuse de comerciant, în special bonurile valorice sau modificarea gratuită a datelor călătoriei.

În cazul în care cazarea rezervată este accesibilă, dar turistul decide să nu călătorească din cauza unor restricții de călătorie care îi sunt impuse sau în baza recomandărilor de călătorie emise de țara de care aparţine, condițiile de anulare sau de modificare a rezervării depind de termenii conveniti cu furnizorul de servicii de cazare. Acești termeni trebuie să respecte însă legislația națională aplicabilă contractului (bazată pe dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) și nu au voie niciodată să fie abuzivi în ceea ce-l privește pe turist. În această situatie, este recomandabil să se comunice cu furnizorul de servicii de cazare sau cu platforma de rezervare - preferabil în scris - și să se încerce găsirea unei soluții rezonabile cu privire la anularea rezervării. Alternativele pot include modificarea rezervării pentru o dată ulterioară.

De asemenea, ar trebui verificată polița de asigurare (în cazul în care a fost achiziționată pentru călătorie), deoarece aceasta poate acoperi cazuri de forță majoră și dă dreptul la o rambursare totală/parțială. Totuși, trebuie verificat dacă pandemia nu se numără printre excepții.

Ce drepturi ai dacă țara unde vrei să pleci cere carantină la aterizare?

Înainte de a pleca în călătorie trebuie verificat dacă locul de destinație se află pe Lista țărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.

Din cauza faptului că restricțiile se pot schimba rapid în funcție de modul în care evoluează cazurile de infecție COVID-19, situația zonei în care are loc plecarea se poate modifica subit.

În situația în care turistul a venit dintr-o zonă cu risc epidemiologic ridicat și a aterizat în România, conform prevederilor H.G. 476/2020, va fi nevoit să stea în carantină sau izolare, dupa caz.

Conform O.U.G. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, această măsură trebuie să fie făcută cu respectarea standardelor necesare exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, și anume:

  1. măsura să fie dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină;
  2. măsura să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică;
  3. măsura să fie instituită pentru a proteja interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Introducerea carnetului de vaccinare - ce spun legile internaționale?

Eforturile internaționale de limitare a răspândirii COVID-19 și de gestionare a pandemiei, inclusiv implementarea unui pașaport de vaccinare, pot intra in conflict cu exercitarea libertăților fundamentale, conducând la restrângerea acestora. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere faptul că pandemia de COVID-19 reprezintă o situație excepțională, ce pune presiune pe întregul sistem medical și pe economia statelor. Astfel, având în vedere aceste obiective, este permisă restrângerea exercițiului unor libertăți, însă adoptarea măsurilor trebuie realizată cu mare precauție, având în vedere cerințele de legalitate, necesitate și proporționalitate.

Comisia Europeană dorește reînceperea călătoriilor în interiorul Uniunii Europene și dincolo de granițele acesteia prin ceea ce numește „certificatul verde digital”, documentul care să ateste că persoana care călătorește a fost vaccinată împotriva COVID-19, a trecut prin infecția cu COVID-19, precum și faptul că persoana care călătorește a efectuat un test, ce a ieșit negativ.

Certificatul este disponibil gratuit, în format digital sau pe hârtie și include un cod QR pentru a asigura securitatea și autenticitatea certificatului. Acestea conțin informații minime, cum ar fi numele, data nașterii, data eliberării, informații relevante cu privire la vaccin/test/vindecare și un identificator unic al certificatului, iar datele pot fi verificate numai pentru a confirma și a verifica autenticitatea și valabilitatea adeverințelor.

Reprezentanții Comisiei Europene precizează că sistemul de certificate electronice verzi este o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.

De asemenea, Comisia va construi o poartă de acces pentru a se asigura că toate certificatele pot fi verificate în întreaga UE și va sprijini statele membre în implementarea tehnică a certificatelor. Statele membre vor putea decide fiecare ce restricții de sănătate publică pot ridica pentru călători, dar vor trebui să aplice astfel de derogări în același mod pentru călătorii care dețin un certificat verde digital.

Certificatul verde digital va acoperi trei tipuri de certificate: certificat de vaccinare, certificat de testare (test NAAT / RT-PCR sau test rapid de antigen) și certificat pentru persoanele care s-au recuperat după COVID-19.

De asemenea, certificatele sunt disponibile gratuit și în limba sau limbile oficiale ale statului membru emitent și în engleză.

Ce măsuri sunt recomandate spre a fi verificate în țara unde plănuiești să-ți faci vacanța? (de ex obligativitatea purtării măștii, restricții de circulație în funcție de oră, restricții în funcție de rata de îmbolnăvire etc)?

Înainte de orice planuri de călătorie, trebuie verificată situația în locul de destinație: câte cazuri au fost în ultimele zile și în ultimele săptămâni, care sunt eventualele restricții impuse de autorități, ce condiții trebuie îndeplinite. De asemenea, trebuie verificat dacă intrarea în țara de destinație sau în țările de tranzit se face fără carantină sau dacă trebuie efectuat un test în prealabil.

Site-ul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor este o sursă actualizată zilnic și ușor de accesat. De asemenea, Comisia Europeană a lansat în iunie 2020 portalul Re-open EU, cu informații esențiale despre reluarea, în siguranță, a liberei circulații și a turismului în Europa. Pe portalul Re-open EU se poate selecta țara de destinatie și vor fi arătate restricțiile impuse de țara respectivă în contextul COVID-19.

Este necesară informarea din timp cu privire la datele de contact ale ambasadelor și consulatelor României în țările de tranzit sau de destinație. Informații actualizate in acest sens pot fi gasite pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu atenționări de călătorie în spațiul european, dar și în afara Europei.

Înainte de a efectua o rezervare, ar trebui verificat dacă hotelul sau pensiunea avuta in vedere a luat măsurile de prevenție care permit turistilor sa se simta în siguranță.

Totodată, este mai util ca niciodată ca, înainte de plecarea în străinătate, să se încheie o asigurare privată de călătorie.

Ce măsuri de precauție îți poți lua pentru a nu fi surprins de noi măsuri în contextul covid-19 (și să nu pierzi bani)?

Cea mai bună măsură de precauție este de a fi informat cu privire la restricțiile din locul de destinație și de a fi la curent cu informațiile actuale despre zona respectivă.

Este recomandat ca, înainte de planificarea vacanţei, turistul să se informeze și să verifice restricțiile și măsurile de siguranță impuse la destinația dorită, inclusiv in ceea ce privește traseul.

De asemenea, este util să căute și informații referitoare la restaurantele în care doreşte să ia masa și alte locuri pe care doreşte să le viziteze în timpul concediului.
Informarea se va realiza întotdeauna din surse oficiale, cu luarea în calcul a faptului ca restricțiile se pot schimba rapid în funcție de modul în care evoluează cazurile de infecție Covid-19. Este necesară aşadar verificarea actualizărilor pe măsură ce se apropie perioada în care ar trebui să aibă loc călătoria.

Sursa foto: Ioana Doagă

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri