După doi ani de restricții, destinațiile turistice au început să se redeschidă și să primească valuri mari de turiști. Însă crizele în lanț (energie, combustibil, război) amenință vacanțele cu scumpiri chiar și de 50%. Cu toate acestea, sunt destinații care ar putea înregistra anumite scăderi ale prețurilor, potrivit informațiilor oferite de Sorin Stoica, CEO Eturia, agenție de turism nișată pe vânzarea vacanțelor exotice.

”Războiul din Ucraina ne-a dat peste cap, nu cred că își mai închipuia cineva un război de asemenea natură, similar celui de-al Doilea Război Mondial. Este încă o criză care ne împiedică întoarcerea la normalitate. Însă sunt destinații care ar putea resimți o scădere a prețurilor, în tot amalgamul de scumpiri, cum ar fi cele din zona Oceanului Indian, Maldive și Seychelles. Circa 15% din businessul de turism pentru aceste destinații era reprezentat de turiștii ruși. Bineînțeles, mai sunt câteva chartere pentru ei, dar cu siguranță nu vorbim despre același număr ca înainte de conflict”, a explicat Stoica, pentru Wall-Street.

Pe lângă Maldive și Seychelles, Stoica a adăugat și Egiptul, dar și Thailanda, care și-a redeschis porțile recent. Acesta a menționat că vor exista anulări de vacanțe în aceste destinații, care oricum ridicaseră prețurile de dinainte de conflict. Dacă în noiembrie 2020, o vacanță la un hotel de patru stele din Maldive costa 1.400 de euro de cuplu, în prezent prețul ajunsese la pragul de 2.000 de euro, potrivit CEO-ului Eturia.

Dacă teoria acestuia se aplică, iar prețurile vacanțelor în regiune vor scădea, pragul atins s-a putea stabili la 1.700 de euro.

”La jumătatea lunii februarie am înregistrat o scădere a cererii pentru vacanțe. E firesc, apare grija banilor, te gândești la propria siguranță, dar nu a fost o zi în care să nu vindem vacanțe. În plus, reintră în forță metoda very last minute. Oamenii pândesc oportunitatea unei vacanțe până se mai liniștesc apele”, a mai completat Stoica.

De asemenea, aceasta a precizat că două grupuri de turiști programate pentru vara lui 2022 în Rusia au fost anulate.

Însă, în ciuda acestui trend relativ izolat de scădere a prețurilor vacanțelor, creșterea concediilor noastre este un fapt sigur, iar Stoica precizează că destinațiile populare vor fi primele vizate. În cazul Eturia, acesta a menționat că zona Oceanului Indian sau Caraibe înregistrează deja scumpiri între 30 și 50%.

”Transporturile se vor scumpi, cu siguranță, mai ales prețul biletelor de avion, chiar dacă companiile aeriene nu alimentează de la pompă. La acestea se adaugă și faptul că nu toate locațiile s-au deschis în urma COVID, deci cererea poate fi mai mare decât oferta. De asemenea, este foarte probabil ca numărul turiștilor să scadă, mai ales în cazul agențiilor mari, din cauza inflației. Dar piața de turiști Eturia este mai stabilă financiar și e posibil ca noi să nu resimțim puternic acest aspect. Însă, în mod cert, cea mai bună reducere e să cumperi vacanțe acum”, a declarat șeful agenției.

Care sunt cele mai scumpe destinații

Vacanțele exotice nu sunt la îndemâna tuturor turiștilor, deși mulți și-ar dori astfel de călătorii. În acest sens, Stoica susține că nu e vorba de destinație când vorbim despre prețuri, ci despre pachetele achiziționate.

„Și în Maldive pot fi găsite spații de cazare la 50 de euro pe noapte, însă depinde foarte mult de ce dorește turistul. Sunt hoteluri la care o noapte de cazare costă 6-7.000 de euro. Dacă vorbim despre un pachet la business class, pentru o săptămână, la un hotel de patru stele, un cuplu poate plăti până la 60-70.000 de euro”, a explicat acesta.

Ce vacanțe exotice caută românii

Sorin Stoica precizează că, de doi ani, se caută aceleași destinații de plajă, preponderent Africa și Oceanul Indian. Cancun, Republica Dominicană, Jamaica, Cuba, Mauritius, Maldive sau Tanzania sunt printre favoritele turiștilor români, care călătoresc cu Eturia.

„Vindem foarte bine și destinațiile Sri Lanka, Thailanda (cu test COVID la sosire), Peru sau SUA. Ne apropiem de cifrele de dinainte de pandemie, când, din 100 de destinații vândute, 25-30 erau relevante pentru noi și produceau sute de mii de euro pe an. În plus, a fost o deschidere mult mai mare pentru vacanțe de Paște, comparativ cu Revelionul, turiștii români alegând Mexicul, Brazilia, Costa Rica sau Peru”, a adăugat Stoica.

Nu în ultimul rând, acesta a precizat că așteaptă redeschiderea unor destinații precum China, Japonia, Singapore sau Malaezia.

Vezi întreaga discuție în videoul de mai jos:

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri