Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamații referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată țara, dar și din țările Uniunii Europene.

”A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorității noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înțeles să oblige consumatorii să participe la finanțele companiei, fără ca aceștia să-și dea acordul. În schimbul acestei contribuții, ce va fi substanțială, noi le vom oferi un cazier comercial. Iar, exact după modelul activității companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi și ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

De derularea controlului s-a ocupat o echipă formată din 3 comisari ai ANPC, care fac parte din grupul de impact la nivel național al comisarilor cu drept de control în toată țara. Echipa a realizat acțiunea de mare anvergură, căreia i s-a adăugat contribuția Centrului European al Consumatorilor România.

Acesta, având ca activitate instrumentarea sesizărilor transfrontaliere ale consumatorilor, a centralizat reclamațiile, pe aceeași temă, sosite din afara granițelor țării.

În acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, ANPC așteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, așa cum prevăd reglementările recentei Ordonanțe de Urgență nr. 58/2022. Aceasta modifică și completează unele acte normative din domeniul protecției consumatorilor, armonizând, totodată, în legislația națională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenționale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcție de gravitatea abaterii.

Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanțelor și că orice neregulă în funcționarea unei companii de importanța unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluția sa.

Sursa foto: Blue Air/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri