Lyonul nu este unul dintre cele mai spectaculoase și vizitate orașe ale Franței, însă este un oraș viu, curat, cosmopolit, sustenabil, incluziv și cu oameni mult mai zâmbitori și mai puțin simandicoși decât parizienii. Dar mai presus de toate, Lyonul este capitala gastronomiei mondiale, de aici provenind și legendarul bucătar Paul Bocuse, care a fost premiat cu trei stele Michelin și numit „chef-ul secolului” de către numeroși critici.

Tot de Lyon este legată și povestea fraților Lumière, care au inventat aici primul aparat de filmat și primul aparat de proiecție cinematografică.

Am ajuns la Lyon cu primul zbor verde demonstrativ al Wizz Air, care a presupus utilizarea parțială a combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF). Dacă sunteți norocoși și nu vi se anulează zborul sau nu vi se amână din cauza vreunei greve prin aeroporturi, plecați din București la ora 8.40 și ajungeți la Lyon la ora 12.15. S-ar putea ca partea de control al pașapoartelor din Lyon să dureze puțin pentru că, nu știu din ce motiv, automatele pentru scanarea pașapoartelor nu sunt funcționale (nu erau atunci când am fost eu, poate și-au revenit între timp).

Pentru că eram un grup de patru persoane am decis să luăm un taxi de la aeroport, însă nu recomand dacă mergeți singuri sau în cuplu pentru că taxiurile nu sunt deloc ieftine în Lyon – de la aeroport până la un hotel aflat nu foarte departe de centru am plătit aproape 60 de euro la dus și 80 de euro la întors. Atât pe drumul de la aeroport la hotel cât și în cele două zile petrecute în Lyon am văzut oameni pe biciclete - aproape la fel de mulți ca în Amsterdam -, tocmai de aceea traficul din acest oraș nu este aproape niciodată aglomerat.

Retail jobs

Plimbare pe malurile râurilor Rhône și Saône

Am început explorarea Lyonului cu o plimbare de la hotel spre centrul orașului, de-a lungul râurilor Rhône și Saône. La Lyon, care este cel mai mare oraș de-a lungul întregului său curs, Rhône-ul întâlnește cel mai important afluent al său: Saône-ul. Pe marginea Rhône-ului, în zona de promenadă, tinerii se adună în fiecare seară în grupuri mai mari sau mai mici și asculta muzică, unii iau cina acolo sau pur și simplu povestesc cu prietenii.

LyonLyonLyon

Halele Paul Bocuse

Pentru că Lyon este, în primul rând, o destinație gastronomică, unul dintre punctele de atracție ale orașului o reprezintă Halele Paul Bocuse, un loc imens și emblematic al orașului, de unde poți cumpără și mânca delicatese ale bucătăriei franțuzești și internaționale. Fois gras, brânzeturi care mai de care, fructe de mare, mezeluri, macarons și alte deserturi în toate culorile sunt doar câteva dintre ofertele comercianților și restaurantelor din Halele Paul Bocuse. La ora prânzului, locul devine foarte animat pentru că oameni ai locului și turiști “năvălesc” în diversele restaurante pentru a experimenta delicatesele din meniu. Am luat prânzul într-o zi la unul dintre restaurantele din Halele Paul Bocuse, unde am luat un platou cu mezeluri și brânzeturi, o porție de fois gras și un pahar de vin rose, iar nota de plata a fost de 30 de euro/persoană.

Citeste si:
Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue...
Wizz Air reintroduce bilete...

Halele Paul Bocuse LyonHalele Paul Bocuse LyonHalele Paul Bocuse LyonHalele Paul Bocuse LyonHalele Paul Bocuse Lyon

Musée des Confluences

Lyon este un oraș de interes cultural cu multă istorie, artă, literatură, de aceea muzeele sunt un bun punct de plecare pentru a descoperi orașul. Printre cele mai interesante muzee ale Lyonului se numără Musée des Beaux Arts, Musée Gadagne, Musée D'art Contemporain, Musée Africain de Lyon sau Musée des Confluences. Pentru că am avut doar două zile de stat în Lyon și am vrut mai mult să experiementez forfota orașului, am ales să merg doar la Musée des Confluences, situat la confluența râurilor Rhône și Saône. Deschis în decembrie 2014, Musée des Confluences spune povestea omenirii și a istoriei vieții. Circuitul expozițional permanent începe cu marile întrebări universale și apoi continuă să exploreze originea și destinul umanității, diversitatea culturilor și civilizațiilor și, de asemenea, locul oamenilor în rețeaua vieții. Cu peste două milioane de obiecte în colecțiile sale, muzeul ilustrează, prin expozițiile și organizarea sa, poveștile care stau la baza umanității noastre pe fiecare continent și în mai multe societăți.

Citeste si:
Ți s-a anulat avionul? Care sunt cele mai noi rute feroviare din...
Ți s-a anulat avionul? Care...

Musée des Confluences LyonMusée des Confluences LyonMusée des Confluences LyonMusée des Confluences Lyon

Bazilica Notre Dame de Fourvière

Amplasată pe “dealul care se roagă”, Bazilica Notre Dame de Fourvière, exemplu de arhitectură sacră franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea (a fost inaugurată în 1872, în urma unui legământ făcut cu mulți ani în urmă, prin care i se cerea Fecioarei Maria să apere localitatea de războiul franco-prusac), veghează de la înălțime asupra întregului oraș. Cu un interior bogat decorat cu mozaicuri, bazilica oferă de pe una dintre terasele sale o vedere panoramică surprinzătoare.

Catedrala Saint-Jean

Construită în secolul al XII-lea, Catedrala Saint-Jean este renumită pentru ferestrele sale vitrate. Una dintre cele mai interesante caracteristici este ceasul astronomic creat de Nicolas Lippius în 1598. Catedrala are, de asemenea, un clopot remarcabil (turnat în 1622) numit "Anne-Marie de la Primatiale", unul dintre cele mai mari realizate vreodată.

Citeste si:
Blue Air amână din nou reluarea zborurilor: anunțul făcut de companie
Blue Air amână din nou...

Catedrala Saint-Jean LyonCatedrala Saint-Jean Lyon

Locuri de vizitat în apropiere de Lyon

Lyonul este ușor accesibil pentru multe dintre atracțiile turistice ale Franței. Astfel, dacă luați trenul de mare viteză TGV, este nevoie de mai puțin de două ore pentru a ajunge la Paris, în timp ce Avignon, în Provence, se află la mai puțin de o oră de mers cu trenul. La mai puțin de 90 de minute de mers cu mașina, este Grenoble, în timp ce satul alpin Chamonix și muntele Mont-Blanc sunt la două ore și jumătate de Lyon. Alte orașe pitorești ale Alpilor francezi, cum ar fi Chambery și Aix-les-Bains, se află la mai puțin de o oră de mers cu mașina sau cu trenul. Eu am ales să merg în Annecy, cunoscut drept „Veneția Alpilor” sau „Perla Alpilor francezi”, unul dintre cele mai frumoase orașe din Franța, aflat la două ore distanță de Lyon. Citiți AICI cum mi-am petrecut o zi în Annecy.

Citeste si:
Se pot rezerva deja vacanțe pe Litoral pentru 2023
Se pot rezerva deja vacanțe...

Annecy Franta

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri F