Câte mașini noi au fost înmatriculate în iunie 2026
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) transmite că, în iunie, au fost înmatriculate cu 52,9% mai multe mașini decât în luna similară a anului trecut. În același timp, Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) raportează că creșterea din iunie a fost de 51,9% sau 16.120 de unități în total (APIA raportează total de 16.008 unități).
Dacă trecem peste această diferență de un procent, nu putem să nu ignorăm faptul că piața auto din România se păstrează pe un trend pozitiv, recuperând pierderile din primul trimestru, care au lovit puternic pe fondul unui 2025 deja dificil. Anul acesta, piața a crescut începând cu trimestrul doi fără ca importatorii și dealerii să mai stea după autorități, care încă nu au dat drumul la programul Rabla, în ciuda promisiunilor venite de la Ministerul Mediului.
Dacă este să comparăm cifrele din iunie cu cele din mai, când piața a crescut în ritm anual cu aproape 7%, observăm un salt de la o lună la alta de de 43,3%. Ritmul de creștere al înmatriculărilor s-au accelerat în ultima perioadă. În aprilie, au fost înmatriculate 10.112 unități (+2,7% față de luna similară a anului trecut), față de circa 10.388 de bucăți înmatriculate în luna martie. În februarie, în schimb, volumul total a fost mai mic, de 8.965 de autoturisme.
Scăderea vânzărilor din februarie a fost de 24,35% year-on-year, asta după ce și în ianuarie s-a observat un regres notabil față de aceeași lună a anului trecut. De aceea, pe primele cinci luni ale anului s-a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de aproape 10%. Acest decalaj a fost însă recuperat în iunie, ceea ce înseamnă că pe primul semestru, piața auto din România este la același nivel ca în 2025 (+0,8% conform ACAROM sau +0,3% conform APIA).
Care au fost cele mai populare mărci și modele în România în iunie 2026
APIA arată că, în iunie, au fost înmatriculate 2.860 de automobile Dacia, ceea ce plasează constructorul autohton pe prima poziție în topul preferințelor de la noi. Toyota și Skoda și-au disputat „la baionetă” locul doi, diferența dintre cei doi constructori străini fiind de câteva unități, ambii depășind pragul de 1.200 de mașini înregistrate. Toyota (cu 1.248 de unități) a încheiat luna a șasea pe poziția secundă, Skoda fiind pe trei (cu 1.244 unități).
În ciuda acestei reveniri a înmatriculărilor de mașini noi, Dacia rămâne mult sub nivelul de vânzări lunare din trecut. Cu alte cuvinte, dacă acum abia se apropie de 3.000 unități/lună, producătorul înregistra în trecut o medie de 4.500 unități/lună. De vină ar fi, sugerează Mihai Bordeanu, Brand Manager Dacia România, și lipsa programului Rabla, care a știrbit din competitivitatea modelului Dacia Logan, cândva cea mai vândută mașină nouă în România.
În spatele Skoda și Toyota, pentru prima dată după mult timp, observăm că o a treia marcă străină a trecut de pragul de 1.000 de unități într-o lună. Volkswagen a depășit această bornă cu 1.037 mașini în iunie, în timp ce Renault a fost la câteva zeci de mașini de această bornă (964 unități și locul 5 pentru francezi). În top 10 nu a mai intrat, de data aceasta, nicio marcă din China, în timp ce Kia și Mazda au revenit în top 10 după mai multă vreme (ambele cu aproape 600 de unități înmatriculate), în timp ce Tesla a luat fața Ford, care face mașini local la Craiova.
| MARCA | Iunie unități |
|---|---|
| DACIA | 2860 |
| TOYOTA | 1248 |
| SKODA | 1244 |
| VOLKSWAGEN | 1037 |
| RENAULT | 964 |
| HYUNDAI | 745 |
| TESLA | 658 |
| FORD | 588 |
| KIA | 581 |
| MAZDA | 576 |
| Rest | 5507 |
| TOTAL | 16008 |
Dacă ne referim la modele, cele mai populare două modele provin de la Dacia. Astfel, consemnăm revenirea berlinei Logan pe prima poziție, după ce în ultima perioadă a fost depășită de Sandero și de Duster. În iunie, Logan a fost singurul model care a depășit borna de 1.000 de unități cu un total de 1.041 de mașini, în timp ce Dacia Duster a fost pe poziția secundă cu 915 unități. Ambele mașini se fabrică la uzina din Mioveni.
Dacă privim cifrele, observăm că Loganul a avut o cotă de piață de 36,4% în gama Dacia, deci aproape 4 din 10 mașini Dacia înmatriculate în iunie au fost Logan. Dacă ne referim la întreaga scară a pieței auto din a șasea lună a anului, atunci Logan a avut o cotă de piață de 6,46%, iar Dacia ca marcă s-a bucurat de o cotă de piață de 17,74%. Cum spuneam, în trecut, Dacia avea cam un sfert din piața locală și, mai recent, cam 20%, deci tot este notabilă această scădere de 2-3% în ultimul trimestru.
În spatele celor două modele Dacia s-a găsit pe locul trei Toyota Corolla (505 unități), în timp ce Skoda Octavia a fost pe locul 4 (446 unități), iar Renault Clio a fost pe locul cinci (427 de bucăți). În cazul acestui model trebuie să luăm în calcul că francezii încă mai comercializează Renault Clio V, dar și noua generație. Dacia Sandero a intrat și ea în top 10 modele, pe poziția a șasea (385 de unități), în timp ce Dacia Bigster a fost pe locul 9 (359 unități).
Dacă ne referim la tipurile de propulsie, autoturismele electrificate înregistrează o creștere de +72%, față de iunie 2025. Tototdată, utoturismele pur electrice înregistrează și ele o creștere de +352%, față de iunie 2025, ajungând la 1.494 unități în iunie. Asta înseamnă că, în a șasea lună a anului, cota de piață a EV-urilor a fost de 9,27%.
| MARCA | MODEL | Iunie unități |
|---|---|---|
| DACIA | LOGAN | 1041 |
| DACIA | DUSTER | 915 |
| TOYOTA | COROLLA | 505 |
| SKODA | OCTAVIA | 446 |
| RENAULT | CLIO | 427 |
| DACIA | SANDERO | 385 |
| TESLA | MODEL 3 | 379 |
| HYUNDAI | TUCSON | 377 |
| DACIA | BIGSTER | 359 |
| CITROEN | C3 | 327 |
| Rest | 10847 | |
| TOTAL | 16008 | |
Câte mașini au fost înmatriculate în primele șase luni din 2026
ACAROM a analizat situația și pe primele șase luni. În această perioadă s-au înmatriculat 64.850 de mașini noi față de 64.356 de unități în aceeași perioadă a anului trecut (reținând acea diferență de procent între datele APIA și ale ACAROM-ului). Ca să înțelegem dimensiunile mici ale pieței auto din România, vă oferim o singură cifră: în mai 2026, în Franța s-au înmatriculat 128.484 mașini noi - adică de peste două ori mai multe unități decât au fost înmatriculate în România într-o jumătate de an.
Trecând peste acest fapt trist, haideți să privim situația defalcat pe tipuri de propulsie (în perioada ianuarie - iunie):
- vehicule full electrice - 5.522 de unități (+72,5%)
- vehicule hibride (PHEV+MHEV+FHEV) - 37.563 de unități (+17,5%)
- vehicule pe GPL - 5.630 de unități (-22,2%)
- vehicule pe benzină - 11.988 de unități (-24,9%)
- vehicule pe motorină - 4.137 de unități ( -35,7%)
Pe primele șase luni, conform ACAROM, Dacia a înmatriculat 11.686 de mașini noi, Toyota 6.761 de unități, iar Skoda 5.474 de unități. BYD a fost singurul brand chinezesc care a intrat în top 10 pe primul semestru cu 2.140 de unități (locul 10), în spatele BMW și Mercedes-Benz.
| # | MARCA | Ian-Iun 2026 (unități) |
|---|---|---|
| 1 | DACIA | 11.686 |
| 2 | TOYOTA | 6.761 |
| 3 | SKODA | 5.474 |
| 4 | VOLKSWAGEN | 5.067 |
| 5 | RENAULT | 3.012 |
| 6 | HYUNDAI | 2.813 |
| 7 | FORD | 2.697 |
| 8 | MERCEDES | 2.466 |
| 9 | BMW | 2.327 |
| 10 | BYD | 2.140 |
În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iunie 2026 cifra de 27.341 de unități, o scădere de -15,1% față de iunie 2025. În contextul acestei reduceri a volumelor de mașini rulate, pe primele șase luni din 2026, înmatriculările de autoturisme second-hand înregistrate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 144.936 de unități, în scădere cu -11,6% față de perioada similară din 2025, respectiv 163.983 de unități.