Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: [email protected].

Articole scrise de Adrian Ungureanu

GALERIE FOTO | Cum arată un apartament de 150.000 euro din complexul de 4.500 de apartamente de lângă Stadionul Ghencea

GALERIE FOTO | Cum arată un apartament nou de 150.000 euro din Capitală

Care sunt cele mai bune companii aeriene pentru cei cu frică de zbor

Care sunt cele mai bune companii aeriene pentru cei cu frică de zbor

Harta creditelor imobiliare: Cum arată creditarea din România în raport cu alte țări din Europa

Harta creditelor imobiliare: Cum arată România în raport cu alte țări din Europa

Anja Schneider, SAP: Datele sunt ca petrolul, iar AI-ul ne ajută să le transformăm în combustibil pentru corporații

Anja Schneider, SAP: Datele sunt ca petrolul, iar AI-ul ne ajută să le prelucrăm

GRAFICE | Diferențe de zeci de mii de euro pentru un apartament! La cât au ajuns prețurile în Capitală și marile orașe din provincie

GRAFICE | Cât costă apartamentele din Capitală și marile orașe din provincie

Tranzacția anului pe piața medicală: Se vinde rețeaua Regina Maria

Tranzacția anului pe piața medicală: Se vinde rețeaua Regina Maria

Pilot explică de ce să nu ne temem de „aeroporturile periculoase”, pe care aterizările sunt agitate

Pilot explică de ce să nu ne temem de „aeroporturile periculoase”

One United Properties cumpără un teren de 21 de hectare în Capitală pe care va construi 3.000 de apartamente

One United Properties cumpără un teren de 21 de hectare în Capitală

Analiză piața imobiliară: Vești mai bune despre prețurile apartamentelor și dobânzile creditelor

Analiză: Vești mai bune despre prețurile apartamentelor și dobânzile creditelor

Oficial: Dedeman a cumpărat un teren de 6 hectare lângă vama Giurgiu

Oficial: Dedeman a cumpărat un teren de 6 hectare lângă vama Giurgiu

Muncitori români vs cei străini – Cum văd marii angajatori recrutarea locală și importul forței de muncă

Muncitori români vs cei străini – Cum văd marii angajatori recrutarea în România

Operatorul francizelor KFC, Pizza Hut și Taco Bell vrea să facă noi angajări în 2025. Câți noi salariați vor fi aduși

Sphera vrea să facă noi angajări în 2025. Câți noi salariați vor fi aduși

HR 2.0 - Kaufland vrea să deschidă 10 magazine noi în 2025, pentru care va angaja cel puțin 1.000 de persoane

Kaufland vrea să deschidă 10 magazine noi în 2025 și anunță noi angajări

Sondaj: Cum arată vecinul ideal pentru români și ce îi deranjează cel mai mult

Sondaj: Cum arată vecinul ideal pentru români și ce îi deranjează cel mai mult

FOTO | În București ca la Monaco. Cum arată cel mai nou hotel de lux din Capitală, care aduce în premieră un restaurant monegasc

FOTO | În București ca la Monaco. Cum arată cel mai nou hotel de lux din oraș

Top 15 destinații europene pentru vacanța de Paște. Un oraș din România este în top

Top 15 destinații europene pentru vacanța de Paște. Un oraș din România e în top

Scrioșteanu: Ne-am temut în 2024, că banii de investiții în infrastructură vor merge în alte zone. 2025 va fi anul TGV

Scrioșteanu: Ne-am temut în 2024, că banii de investiții vor merge în alte zone

ANALIZĂ | Cât de mult lasă din preț vânzătorii de apartamente și cât de repede le vând

Cât de mult lasă din preț vânzătorii de apartamente și cât de repede le vând

FOTO | Clădiri celebre | Palatul Buckingham: Tot ce nu știai despre casa regilor britanici

Clădiri celebre | Palatul Buckingham: Ce nu știi despre casa regilor britanici

FOTO | Cum arată șantierul proiectului imobiliar de 1 mld. de euro pe care Nicușor Dan vrea să-l blocheze

FOTO | Cum arată șantierul de 1 mld. de euro pe care Nicușor Dan îl vrea blocat

Românii, pe primul loc în topul europenilor care se tem că AI-ul o să le fure joburile

Românii, în topul europenilor care se tem că AI-ul o să le fure joburile

Consultant imobiliar | Construcția de locuințe în București rămâne redusă și în acest an. Ce se întâmplă cu prețurile

ANALIZĂ | Livrările de locuințe în București rămâne mică și în acest an

Noua Casă 2025: Guvernul a aprobat programul. Tot ce trebuie să știi pentru a obține un credit

Guvernul a aprobat „Noua Casă 2025”: Tot ce trebuie să știi despre program

Consultant imobiliar: Tot mai puțini români își permit locuințe și se îndreaptă spre chirie

Consultant imobiliar: Tot mai puțini români își permit locuințe și aleg chiria

Disputa dintre asiguratori și service-uri ar putea duce la scumpirea reparațiilor auto. Ce spun avocații

Disputa dintre asiguratori și service-uri poate scumpi reparațiile auto

Italienii de la Furla deschid două noi magazine în România

Italienii de la Furla deschid două noi magazine în România

Cât costă biroul tău? Amenajarea unui spațiu de lucru în Capitală, cât un BMW Seria 5 rulat sau un Logan nou

Spațiul de birou al unui angajat din Capitală costă cât un BMW Seria 5 rulat

Nicușor Dan vrea să blocheze proiectul imobiliar de 1 mld. de euro de la Obor. Ce spune investitorul canadian

Nicușor Dan vrea să blocheze proiectul imobiliar de 1 mld. de euro de la Obor

Imobiliarii au dat circa 450 mil. euro pe terenuri în 2024, cele mai multe în București și Ilfov

Imobiliarii au dat 450 mil. euro pe terenuri în 2024. Capitala rămâne lider

Care sunt cele mai frumoase destinații din Europa pe care să le vizitezi în această primăvară

Care sunt cele mai frumoase destinații de primăvară din Europa

FOTO | Cele mai frumoase și spectaculoase poduri feroviare din Europa

FOTO | Cele mai frumoase și spectaculoase poduri feroviare din Europa

Chef Alex „D'Artagnan” Petricean va pregăti mâncarea pentru zborurile Animawings. Cât costă meniurile

Chef Alex „D'Artagnan” Petricean va pregăti mâncarea pentru zborurile Animawings

Retailerul HalfPrice se extinde în România. Unde și când se va dechide noul magazin

Retailerul HalfPrice se extinde în România. Unde va fi noul magazin

Paradox pe piața birourilor din România: Companiile cu cei mai mulți angajați care lucrează de acasă închiriază cele mai mari spații

Paradox pe piața birourilor: Marii chiriași au angajați care lucrează de acasă

Hotelurile din România au bătut recordul ultimilor 30 de ani în 2024. Câte zeci de milioane de nopți de cazare au dat

Recordul ultimilor 30 de ani: 25 milioane de înnoptări în hotelurile din România

GRAFICE | Chiriile au scăzut ușor în februarie. În ce sectoare din Capitală s-au înregistrat cele mai mari scăderi

GRAFICE | Chiriile au scăzut ușor în februarie. Unde s-au ieftinit cel mai mult

GALERIE FOTO | Cum arată cel mai nou restaurant din București, deschis de proprietara hotelului Bordeaux

FOTO | Cum arată cel mai nou restaurant din Capitală, deschis de Ana Savin

Proprietarul Palatului Știrbei confirmă redeschiderea din toamnă: Hermes, Dior și Jimmy Choo printre brandurile care vin în noul magazin

Hermes, Dior și Jimmy Choo și multe alte branduri de lux vin în Palatul Știrbei

Clujul, primul oraș în care și apartamentele vechi și cele noi au trecut de 3.000 de euro metrul pătrat

Cum au evoluat prețurile apartamentelor în februarie. Clujul bate un nou record

AnimaWings dă startul zborurilor către Paris, Oradea și Iași. De la cât pornesc biletele

AnimaWings dă startul zborurilor către Paris, Oradea și Iași. Cât costă biletele

Șeful Asirom: Românii nu-și cumpără asigurări de viață, mai degrabă le sunt vândute. Mulți se tem de costuri

Șeful Asirom: Românii nu-și cumpără polițe de viață, mai degrabă le sunt vândute

Chirii apartamente 2025: Care sunt cele mai căutate cartiere și la cât au ajuns chiriile

Chirii 2025: Care sunt cele mai căutate cartiere și la cât au ajuns chiriile