Ionuț Șișu

Ionuț Șișu

Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct.

 El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare.

În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect News, Ionuț s-a alăturat echipei Wall-Street.ro acolo unde astăzi acoperă domeniile piețe de capital, media și finanțe-bănci.

Ionuț Șișu a absolvit liceul bilingv Dante Alighieri (Română-Italiană), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Limbi Străine (Italiană-Germană) din cadrul Universității București.

Deși a intrat în presa economică cu doar o lună înainte de prăbușirea piețelor financiare din toamna anului 2008, Ionuț a rămas un susținător al investițiilor și al pieței de capital românești.
 

Articole scrise de Ionuț Șișu

Miliardarul Paulson a pierdut 736 mil. $ intr-un singur trimestru. Aurul, investitia "castigatoare"

Miliardarul Paulson a pierdut 736 mil. $ intr-un singur trimestru. Aurul, invest...

Profitul celor mai mari companii listate a crescut in primul semestru. Bancile dau semne de revenire

Profitul celor mai mari companii listate a crescut in primul semestru

Seful XTB Romania: Reglementarea brokerilor de Forex suna bine, dar sa nu ne omoare practica

Reglementarea brokerilor Forex suna bine, dar sa nu ne omoare practica

Vesti bune pentru debitorii in lei: ROBOR se va consolida sub 4%

Vesti bune pentru debitorii in lei: ROBOR se va consolida sub 4%

Top 5: gafe facute de bancheri si brokeri in anii de criza

Top 5: gafe facute de bancheri si brokeri in anii de criza

Muscalu, ING: Avem crestere economica, dar imbunatatirea puterii de cumparare se va vedea abia in 2014

Muscalu, ING: Avem crestere economica, dar imbunatatirea puterii de cumparare se...

Dupa ce aurul si argintul au dezamagit, un singur metal pretios este pe plus in 2013

Un singur metal pretios a reusit sa creasca in 2013

Bursa de la Bucuresti si-a injumatatit profitul la semestru

Bursa de la Bucuresti si-a injumatatit profitul la semestru

Asa arata datoria publica a Japoniei: 1.000.000.000.000.000 yeni

Datoria publica a Japoniei: 1.000.000.000.000.000 yeni

Tradeville: Marjele de 5% propuse de ASF ar putea fi prohibitive in piata Forex

Tradeville: Marjele de 5% ar putea fi prohibitive in piata Forex

Dupa ce a pierdut 6 mld. $, "Balena londoneza" ar putea scapa de inchisoare

"Balena londoneza" ar putea scapa de inchisoare

Cinci ani de criza: dupa curatenia interna, companiile mari din Romania fac cu 30% mai putini bani

Cinci ani de criza: dupa curatenia interna, companiile mari din Romania fac cu 3...

Transferuri de bani fara carduri bancare in Romania, dupa acordul MoneyGram - Payzone

Transferuri de bani fara carduri bancare in Romania

Francul elvetian, ultimul refugiu al investitorilor pe timp de criza, asteptat sa cada anul viitor

Ultimul refugiu al investitorilor pe timp de criza, asteptat sa cada

Dupa ce a vazut ca brokerii nu se inghesuie la oferte publice, statul se gandeste la ieftinirea caietelor de sarcini

Dupa ce a vazut ca brokerii nu se inghesuie la oferte publice, statul se gandest...

Templeton: Noul acord cu FMI va da un semnal pozitiv investitorilor straini

Templeton: Noul acord cu FMI va da un semnal pozitiv investitorilor straini

Cel mai profitabil broker de pe Bursa face 1 mil. $ pe an: cum arata clasamentul general

Cel mai profitabil broker de pe Bursa face 1 mil. $ pe an: cum arata clasamentul...

Erste: Romania este cea mai atractiva piata de frontiera din regiune

Erste: Romania este cea mai atractiva piata de frontiera din regiune

Birou "de austeritate". Cum arata noul sediu in care Borza a mutat Hidroelectrica

Birou "de austeritate". Cum arata noul sediu al Hidroelectrica

Vodafone si Orange anunta un acord pentru partajarea infrastructurii de retea

Vodafone si Orange anunta un acord pentru partajarea infrastructurii de retea

Fondurile de private equity nu mai reusesc sa vanda companiile din portofoliu

Fondurile de private equity nu mai reusesc sa isi vanda companiile

Un retailer de diamante din Romania spune ca pietrele pretioase vor depasi aurul pe timp de criza

Vor lua diamantele locul aurului pe timp de criza?

Incepe sezonul raportarilor financiare semestriale. Revin investitorii de la plaja?

Incepe sezonul raportarilor pe S1. Revin investitorii de la plaja?

Parchetul a inceput investigatia impotriva lui Sima

Parchetul a inceput investigatia impotriva lui Sima

Guvernele vor putea sa taxeze transferurile de profit catre companii offshore

Guvernele vor putea sa taxeze transferurile de profit catre companii offshore

Top: cele mai atractive 10 tari pentru investitorii straini. Romania depaseste Italia

Top: cele mai atractive 10 tari pentru investitorii straini. Romania depaseste I...

Fostul arbitru Constantin Fratila isi mareste detinerile la SIF Transilvania

Fostul arbitru Constantin Fratila isi mareste detinerile la SIF3

Sell in May and go away? Nu si in piata romaneasca

Sell in May and go away? Nu si in piata romaneasca

Bilteanu plateste initial 8,25 mil. lei pentru preluarea administrarii SIF Muntenia

Bilteanu plateste initial 8,25 mil. lei pentru preluarea administrarii SIF Munte...

"1.000 de euro in cateva minute. Nu ratati oportunitatea!" - ASF face primul pas pentru blocarea brokerilor ilegali de Forex

"1.000 de euro in cateva minute. Nu ratati oportunitatea!" - ASF face primul pas...

Erste a finalizat majorarea de capital de 660 mil. euro

Erste a finalizat majorarea de capital de 660 mil. euro

95% din marile companii straine fac raportari de responsabilitate corporativa. Care este situatia in Romania?

95% din marile companii straine fac raportari de responsabilitate corporativa. C...

Tranzactiile turnaround au adus 78 mil. euro "bani noi" pe Bursa de la Bucuresti

Tranzactiile turnaround au adus 78 mil. euro "bani noi" pe BVB

Bilteanu primeste OK-ul ASF pentru preluarea administratorului SIF Muntenia

Bilteanu primeste OK-ul ASF pentru preluarea administratorului SIF4

Cum au reusit fostii bancheri de la Atlas sa castige 60% in sase luni cu un fond de investitii pe model american

Cum au reusit fostii bancheri de la Atlas sa castige 60% in sase luni cu un fond...

Noble Securities: Chiar daca petrolul se scumpeste, pretul benzinei ar putea sa nu creasca

Noble Securities: Chiar daca petrolul se scumpeste, pretul benzinei ar putea sa...

Tradeville revine pe profit in primul semestru, dupa ce si-a adus clienti si traderi de la firmele de brokeraj inchise

Tradeville revine pe profit in primul semestru, dupa ce si-a adus clienti si tra...

Pe hartie, firmele ministrilor au avut un an prost: ce afaceri fac Fenechiu, Grapini si Dragnea

Pe hartie, firmele ministrilor au avut un an prost: ce afaceri fac Fenechiu, Gra...

Perceptie vs realitate: fondurile de hedging sunt pentru fraieri

Perceptie vs realitate: fondurile de hedging sunt pentru fraieri

Transilvania Leasing vine pe Bursa si spera sa vanda obligatiuni de cel putin 10 mil. euro

Transilvania Leasing vine pe Bursa. Ce obiective are?

Estimarile Erste pentru T3: Ce se intampla cu leul si actiunile? Se termina caderea aurului?

Estimarile Erste pentru T3: Ce se intampla cu leul, aurul si actiunile

Petrom scapa de pierderile de la Distributie Gaze: vinde firma catre Ligatne

Petrom vinde distributia de gaze naturale catre Ligatne