Franciza My Geisha: Cât te costă să devii proprietarul unui magazin
Compania nu percepe redevențe lunare sau anuale, francizații plătind o singură taxă unică de 6.500 euro + TVA, care acoperă și anumite costuri de deschidere a francizei (eșantioane, cadouri, etc).
”Avem în prezent câteva sute de cereri pentru deschideri de noi francize. În faza preliminară discutăm de costuri vis-a-vis de momentul deschiderii magazinului, dar și în privința costurilor de întreținere și cu angajații, care trebuie atent avute în vedere. Pe partea de costuri suntem 100% transparenți cu cei interesați. După ce trecem de faza preliminară, formulăm un draft de contract pe care îl discutăm cu francizatul”, explică procesul de francizare reprezentanții My Geisha.
Compania nu impune o durată minimă a contractului cu francizatul.

Investiția inițială într-un magazin My Geisha poate varia foarte mult în funcție de suprafață, locație (mai ales dacă vorbim de o țară alta decât România) și de produsele din ofertă. Totuși, reprezentanții My Geisha estimează un cost de aproximativ 30.000 de euro pentru deschiderea magazinului.
Vezi și: Franciză Farmec: ce presupune să fii proprietarul unui magazin de cosmetice
În general, un magazin My Geisha are aproximativ 30 de metri pătrați. În România sunt vizate în special orașele cu peste 100.000 de locuitori.
”Le oferim francizaților know-how-ul necesar și îi ajutăm cu deschiderea magazinului de la A la Z, inclusiv cu design-ul locației, arhitectura și chiar și renovarea spațiului. Francizatul are libertatea de a se folosi de serviciile noastre sau poate veni cu propriul design și organizare. Nimeni nu este forțat să apeleze la noi în această privință, dar din experiența anterioară 90% dintre francizați merg pe mâna noastră”, afirmă reprezentanții companiei.
My Geisha are 46 de locații deschise în prezent în România și țări precum Spania, Franța sau Germania, și vrea să ajungă la 60 de unități până la finalul anului, Qatar și Ungaria fiind pe lista noilor țări unde vor fi deschise noi magazine.
Compania a fost lansată în martie 2018, iar la finalul anului trecut a înregistrat un profit net de 187.000 lei, pe fondul unor afaceri de 751.000 de lei. Denisa Tănase este fondatoarea și principalul acționar al My Geisha.
Citește și: SPA Shoes: Business inspirat din SUA, care se extinde prin franciză în România
Sursa foto: My Geisha