Cei doi oameni de afaceri au investit aproximativ 200.000 de euro in proiectul TimePal, banii fiind alocati in special pentru realizarea platformei online si certificarea furnizorilor. Astfel, toti ocupantii cladirilor de birouri cu care TimePal are contract pot beneficia gratuit de serviciile de concierge. Printre serviciile incluse se numara cumparaturi (500 de produse din toate categoriile si sortimentele de produse alimentare si de uz casnic), curierat, servicii de curatare a hainelor – disponibile pentru diverse tipuri de imbracaminte, servicii de intretinere a autovehiculului (de la intretinerea de baza pana la reviziile tehnice sau diverse lucrari de reparatii suplimentare), comenzi cadouri, comenzi flori, masaj de relaxare sau terapeutic.

Potrivit lui Lucian Anghel, investitia initiala va fi amortizata in urmatorii doi ani. Planurile vizeaza introducerea unor noi servicii precum shuttle, produse bio si pentru ingrijirea copiilor.

Printre furnizorii actuali se numara Metro, Holland Flower Traiding, Maison Armand, Napoca Rally Academy. In prezent, TimePal este disponibil celor 1.500 de angajati din complexul de birouri Europe House, urmand ca pana la finalul anului platforma sa aiba 16.000 de utilizatori, potrivit estimarilor celor doi fondatori.

“Ne-am propus o medie de 50% din numarul de angajati ai unei cladiri de birouri. Am estimat ca fiecare angajat comanda in medie pe luna de 50 de euro. La finalul acestui an preconizam o cifra de afaceri de 1 mil. euro”, sustine Lucian Anghel.

Concierge

Pentru debutul afacerii, Lucian Anghel si Dan Mocanu si-au propus sa extinda serviciile TimePal in maxim doua cladiri de birouri in fiecare luna. In plus, pana la finalul anului serviciul va fi disponibil si in Timisoara, urmand ca din 2015 proiectul sa fie lansat in Polonia si ulterior in Germania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii.

“Afacerea este gandita ca un business de volum, de aceea nu exista comanda minima si taxa de livrare. Un angajat poate comanda si o singura prajitura in conditiile in care altii vor comanda zece torturi, alimente, servicii de curatatorie. Plata se va face atat online cat si prin POS mobil, la receptia cladirii”, a specificat Dan Mocanu.

Citeste si:

Conform unui studiu de piata realizat de compania Unlock, cele mai dorite servicii de catre angajatii cladirilor de birouri din Bucuresti sunt cele legate de aprovizionarea cu produse alimentare si de uz casnic, livrare de obiecte/curierat si spalarea masinii de serviciu sau personale. Studiul a fost realizat pe un esantion de 450 de respondenti, angajati in cladirile de birouri din Bucuresti, cu varste cuprinse intre 18-34 ani, cu venituri peste medie.

Cine sunt fondatorii TimePal

Lucian Anghel este director general si presedinte al consiliului de administratie al BSS. Din 2003 este asociat al companiei. BSS are un portofoliu de peste 200 de cladiri de birouri, comerciale, industriale, parcuri logistice si retele de sedii cu o suprafata totala de peste 3 mil. mp. Compania furnizeaza servicii pentru proprietati precum Europe House, Europolis Park Bucharest, Petrom City, Sema Parc River Place, AFI Palace Cotroceni, Hornbach, BCR. Cifra de afaceri a fost in 2012 de 10 mil. euro. Compania are 570 de angajati la nivel national.

Lucian Anghel este absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti – Facultatea de Inginerie a Managementului si Sistemelor Tehnologice.

Fondator al Aperio Executive Coaching, Dan Mocanu are o bogata experienta in consultanta de management si coaching. Este practician Blue Ocean Strategy, coach profesionist acreditat ICF.

Sursa foto: Concierge, Shutterstock.com

Citeste si: Doi antreprenori vor sa iti ofere timp liber si sa faca milioane de euro dintr-un serviciu gratuit