Dacă ești încă nehotărât cu privire la locul unde îți vei petrece următoarea vacanță, adaugă pe lista și județul Mureș, orașul Sighișoara, și hai într-un city break de 3 zile în cetate! De ce să faci asta? Ei bine, orașul medieval Sighișoara este o destinație turistică pe care trebuie fără îndoială să o vizitezi deoarece are o încărcătură istorică deosebită, o arhitectură în stil gotic foarte bine conservată, peisaje naturale încântătoare, cu alte cuvinte acest oraș este o poveste a meșteșugurilor autentice.

„Perla României” cum mai este cunoscut acest oraș-bijuterie, este situat în inima Transilvaniei, pe un deal, Dealul Cetății. Este printre singurele orașe-cetăți încă locuite din România, dar și din Europa. A fost înscris pe lista Patrimoniului UNESCO în 1999, și este o destinație turistică preferată de iubitorii de istorie și cultură.

Hai să luăm la pas cetatea și să vedem ce obiective turistice se află în acest mic colț de poveste!

Turnul cu Ceas – martor al unui trecut tumultos

Cel mai reprezentativ obiectiv turistic al cetății rămâne fără îndoială, Turnul cu Ceas. Turnul cu Ceas este un turn strategic de unde cetatea era apărată în cazul unor eventuale asedii.

Acest obiectiv turistic, este printre cele 9 turnuri din cetate rămase încă „în picioare” după teribilul incendiu din 1676, dar și după trecerea timpului. Dacă aruncăm o privire spre acoperișul acestuia putem observa cele 7 figurine celebre, din lemn de tei, întruchiparea celor 7 zile ale săptămânii, cu nume specifice din mitologie, alchimie, și astronomie. Turnul este deschis publicului larg, din vârful lui vizitatorii se pot bucura de o panoramă superbă a orașului.

Casa Breslelor- istoria la ea acasă

Nu ne îndepărtăm de primul obiectiv turistic, dar ne îndreptăm atenția spre baza Turnului cu Ceas care găzduiește o fascinantă expoziție muzeală unde sunt expuse fragmente din viața meșteșugarilor sași. Casa Breslelor este locul care ascunde povestea celor 9 bresle care au pus bazele dezvoltării orașului. Ce poți vedea în cadrul expoziției? Obiecte cu o vechime admirabilă, păstrate în cea mai bună formă, unelte, echipamente, mașinării, care simbolizează originile meșteșugarilor sași ai vremurilor de mult apuse. Ce altceva poți afla de aici? Informații extrem de interesante despre breslele săsești. Știai că breslele au avut și un rol activ în construirea bisericilor? Fiecare dintre acestea avea propriul altar al sfântului protector în interiorul bisericilor. Dar haide să afli mai multe de la îndrumătorii care te așteaptă să-ți prezinte mai multe detalii despre cronicile nescrise ale acestui loc încărcat de tradiții!

Casa Armelor și Hărților – călătorie prin epoci și continente

Ne deplasăm către altă atracție turistică încărcată de istorie și cultură, dar acum vorbim despre o cultură internațională a vremurilor trecute. Casa Armelor și Hărților găzduiește o impresionantă colecție de peste 500 de artefacte, inclusiv hărți, gravuri, desene, litografii și cărți vechi, provenind atât din Transilvania, cât și din întreaga lume. Dacă îți dorești să vezi cu ce se luptau strămoșii noștri, vei fi încântat să explorezi selecția Casei de arme autentice. Ce mai poți explora? Armuri și piese numismatice, reprezentând diferite perioade istorice. Toate exponatele provin din diverse colțuri ale lumii și acoperă o gamă largă de epoci, începând de la era preistorică și ajungând până în secolul XX. Una dintre atracțiile colecției este prima monedă bătută pe teritoriul României, care poate fi admirată în Casa Armelor și Hărților.

Acestea fiind spuse, multe alte obiective turistice așteaptă să le fie auzită povestea și să-și primească turiștii dornici de pătrunderea în necunoscutul secolelor anterioare. Fii tu cel acre se aventurează în această călătorie și haide într-un city break de un weekend în cea mai frumoasă și fascinantă cetate medievală a României!

Sursa foto: https://casa-breslelor.ro/

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri