Context

ContextIndustria luxului din Romania, a doua piata ca marime din Uniunea Europeana dupa Polonia, avea cel mai mare potential de crestere din regiune, inainte de declansarea crizei economice, fiind evaluata la 185 milioane euro la inceputul anului.

Contextul economic actual a adus insa o scadere de 5% a pietei in prima jumatate a anului 2009, conform studiului realizat de CPP Management Consultants, iar trendul s-a pastrat pana la finalul anului.

“Estimam initial ca piata luxului va reveni pe crestere pana la sfarsitul lui 2009, insa instabilitatea politica dinaintea alegerilor prezidentiale a mentinut scaderea. Asadar, industria nu-si va reveni mai devreme de septembrie 2010, iar in lunile ianuarie - martie 2010 vom avea scaderi si mai mari ale vanzarilor decat cele inregistrate anul acesta“, declara Oliver Petcu, managerul companiei de consultanta Management Consultants.

Conform studiilor realizate in cadrul companiei, segmentul spa si well being este singurul domeniu al industriei de lux care a inregistrat cresteri semnificative pe toate pietele din regiune. In Romania, operatorul de centre fitness si spa WorldClass si-a dublat afacerile anul acesta, inaugurand patru noi locatii.

“Am incercat sa privim criza financiara ca pe o oportunitate, sa oferim clientilor adevarate experiente si sa construim o strategie bazata pe extinderea serviciilor de wellness ale SPA-urilor noastre, astfel incat sa dispunem de un avantaj competitiv”, declara Michelle Dietrich, vicepresedinte World Class Romania, care considera ca, in vreme de criza, oamenii renunta la achizitia unor bunuri de lux, dar nu si la statutul de membru al unui club de fitness si wellness. De aceeasi parere este si Elena Petre, marketing manager la World Class: “Clientii sunt mai greu de convins, insa prefera sa faca economii in alte domenii si sa se indrepte catre sport, pentru beneficiile sale“.

De asemenea, unul dintre domeniile slab afectate de criza este cel al vinurilor si bauturilor alcoolice premium, unde s-au inregistrat scaderi de doar 10% in primele noua luni ale anului.

In plus, specialistii de la CPP Management Consultants preconizeaza ca sezonul Sarbatorilor de iarna nu va aduce imbunatatiri majore, singurele segmente care vor inregistra scaderi mai usoare fiind moda, accesorii, parfumuri si cosmetice. In ceea ce priveste segmentul ceasurilor si al bijuteriilor, acestea vor fi achizitionate in mare parte din strainatate, aspect care va contribui la mentinerea unui nivel scazut al vanzarilor in tara.

“In ceea ce priveste domeniul ospitalitatii, luna decembrie aduce o scadere a cererii de organizare de evenimente, iar rata de ocupare va continua sa scada, ajungand la un nivel mediu de 30% in ianuarie si februarie 2010“, estimeaza Oliver Petcu.

Accesorii - 20%

Accesorii - 20%Chiar daca piata de accesorii de lux (genti si articole de incaltaminte) a inregistrat pe ansamblul ei un recul de 20% in anul crizei financiare, Adriano Mengotti, presedintele grupului de magazine multibrand de lux Mengotti, declara, pentru Wall-Street, ca in acest an, colectia de accesorii primavara/vara a fost aproape epuizata inainte de perioada de reduceri, iar din colectia toamna/iarna, magazinul a ajuns cu un mic procent din totalul stocului pentru perioada de promotii dinaintea Sarbatorilor de iarna.

In plus, accesoriile Valentino si Fendi au avut o cerere mai mare decat cea preconizata, astfel ca, pentru 2010 au suplimentat stocul de accesorii al acestor case de moda. Topulul vanzarilor este detinut in magazin de brandul Gucci, urmat pe podium de Prada si Dolce&Gabbana.

Pentru anul 2010, Adriano Mengotti preconizeaza o crestere de 10 pana la 20% a vanzarilor odata cu lansarea brand-urilor Burberry si Marni in Romania prin intermediul magazinului Mengotti.

"Anul trecut, cresterea s-a datorat tot lansarii in exclusivitate a brand-ului Gucci in multibrand-ul Mengotti", explica Adriano Mengotti..

Grupul italian Mengotti comercializeaza haine si accesorii apartinand unor branduri internationale de lux precum Prada, Dolce&Gabbana si Gucci si opereaza 12 magazine in Italia. Romania este prima piata externa unde grupul si-a extins operatiunile.




Moda - 20%

Moda - 20%La mai bine de un an de la instalarea crizei, criticul de moda Ovidiu Buta admite ca fashion-ul a fost unul dintre segmentele cel mai puternic lovite de contextul economic, iar principalul efect pe care l-a observat este schimbarea completa a felului in care cumparam in prezent.

“S-a trecut de la compulsive (n.red.: constrangator) shopping la no shopping. Opulenta a disparut (dar acesta nu este un lucru rau), iar marcile au trebuit sa se intrebe, cu seriozitate, cine sunt ele cu adevarat, care sunt punctele lor forte si care sunt cele slabe si sa reactioneze in consecinta”.

Ovidiu Buta sustine ca una dintre solutiile castigatoare in fata turbulentelor economice, care trebuie aplicata cat mai repede de catre toti jucatorii din piata, este adoptarea unei strategii definite pe termen scurt si definirea propriei identitati vizuale.

“Fiecare trebuie sa isi verifice cat mai atent cheltuielile si sa caute modalitati diferite de prezentare a colectiilor (expozitie, show room etc.). De asemenea, este esential sa se concentreze pe calitate, creatie si finisaje, deoarece clientul este mult mai atent cum isi cheltuieste banii”, adauga criticul de moda.


Bijuterii si ceasuri: - 30%

Bijuterii si ceasuri: - 30%Ceasurile si bijuteriile reprezinta un alt segment al industriei de lux puternic afectat de criza, cu scaderi de 30% in Romania.

Melania Alexe, country manager al magazinului de ceasuri premium Horologivm (Agent Oficial Maurice Lacroix in Romania), considera ca unul dintre efectele negative ale crizei asupra industriei in care activeaza se regaseste in reticenta clientilor specialisti.

“Cunoscatorii nu se mai grabesc si, dupa ce obtin toate informatiile necesare, lasa timpul sa le sedimenteze decizia. Criza actioneaza ca o sita. La final vor ramane valorile. In cazul ceasurilor vor fi apreciate acele piese care rezista in timp, ceasurile de manufactura", adauga Melania Alexe.

In domeniul orologeriei, perioada cu cea mai scazuta cerere este sezonul de vara, iar anul crizei financiare nu a facut exceptie. In concedii clientii au ocazia de a compara ofertele locale cu cele din afara granitelor tarii. Dupa aceasta perioada, urmeaza trecerea testului oferta / calitate / pret.

Chiar daca nu s-a ridicat la nivelul anilor precedenti, Melania Alexe sustine ca adevaratii pasionati si cunoscatori in domeniu au continuat sa achizitioneze bijuterii orologere, investind pe timp de criza in valoarea intrinseca a pieselor alese.

“Se poate ca in anul 2010, ca si anul acesta, cererea pe segmentul de lux sa fie scazuta ca volum, insa valoarea achizitiilor punctuale se va mentine in continuare ridicata. In lux s-a investit in toate perioadele de criza, in luxul care inmagazineaza valoare adevarata si nu doar marketing", este de parere Melania Alexe.


Hoteluri - 40%

Hoteluri - 40%Industria hoteliera si-a incetinit dramatic dezvoltarea in 2009, scaderea pe piata din Romania ridicandu-se la 40%, in conditiile in care, la jumatatea anului, declinul era de 35% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

“In ceea ce priveste domeniul ospitalitatii, luna decembrie aduce o scadere a cererii de organizare de evenimente, iar rata de ocupare va continua sa scada, ajungand la un nivel mediu de 30% in ianuarie si februarie 2010“, estimeaza Oliver Petcu.

Printre efectele negative pe acest segment se mai numara scaderea vanzarilor non rooms, nevoia cresterii cheltuielilor pe marketing si promovare si contractarea veniturilor din Food&Beverage.

Toate acestea au dus insa la cresterea competitivitatii si a calitatii serviciilor, potrivit reprezentantilor CPP Management Consultants.

Pe de alta parte, Romania se remarca in regiune prin inaugurari importante in domeniu, pe timp de criza. Printre acestea se numara deschiderea Radisson SAS Bucuresti in septembrie 2008, hotel cu peste 400 de camere si o clasificare de 5 stele, dar si proiecte finalizate sau in curs de finalizare in 2009, precum Grand Hotel Continental, Grand Hotel du Boulevard - Luxury Collection si Sheraton Cluj.


Auto - 50%

Auto - 50%Cel mai afectat segment al industriei luxului din Romania este reprezentat de piata automobilelor, cu un declin de peste 50 de procente in anul 2009, dupa ce piata de masini de lux noi si rulate a inregistrat anul trecut in Romania o crestere de 88% fata de 2007 .

“In cursul anului 2009 piata auto de lux a avut o scadere mai mare decat piata auto in general, clientii fiind mult mai reticenti in a aloca sume mari pentru achizitionarea unui autoturism. Daca in vara anului 2008, inainte de lansarea marcii Bentley in Romania, planurile noastre de vanzare erau de 20 de unitati, targetul a fost mult redus in cursul anului 2009, urmand a inchide acest an cu 6 vanzari, declara Adrian Pascu, brand manager Porsche Romania.

Avand in vedere premisele economice si social-politice de la care se pleaca, Pascu este de parere ca anul 2010 nu va aduce o imbunatatire fata de anul in curs si se asteapta ca piata auto de lux sa inregistreze cresteri abia in a doua jumatate a anului 2011.

Marcile auto de lux care circula pe strazile din Romania sunt Bentley, Maserati, Aston Martin, Ferrari, Rolls-Royce, Lamborghini, Bugatti, Maybach si Wiesmann.