"Pe parcursul ultimelor doua luni, administratia si-a aratat permanent deschiderea pentru dialog social si pentru o negociere amiabila, in interesul angajatilor si al societatii. De aceea, administratia a facut deja trei oferte in cadrul negocierilor. In plus, administratia a raspuns cererilor SAD (Sindicatul Autoturisme Dacia, n.r.) si cu o oferta pe un an, desi este convinsa ca incheierea unui contract pe doi ani ar permite garantarea unor volume de fabricatie la un nivel ridicat pe termen mediu. Principala preocupare a conducerii Dacia este mentinerea activitatii pe platforma Dacia pe termen lung, in trei schimburi", a comunicat Directia Comunicare Renault Romania, conform Mediafax.

Sindicatul a declansat luni conflictul de munca la ITM Arges, dupa ce a refuzat sa accepte propunerile facute de conducerea companiei. "Pentru ca administratia sa faca o noua oferta, trebuie ca SAD sa isi arate deschiderea pentru negociere. Pana acum, sindicatul nu a negociat niciuna dintre cererile sale: nici articolele din Contratul Colectiv de Munca, nici valoarea cresterii salariale sau a primei", potrivit sursei citate. Reprezentantii constructorului auto amintesc ca salariul mediu brut realizat anul trecut, la nivel de operatori, a fost de peste 4.300 lei (brut), mai mult decat dublul castigului mediu la nivel national, si precizeaza ca masurile viitoare vor fi decise in functie de evolutia situatiei.

Ce se intampla in caz de greva

"In cazul in care SAD decide sa declanseze o greva, total nejustificata din punctul de vedere al conducerii, vom decide impreuna cu grupul Renault masurile care trebuie luate. E vorba atat de masuri din punct de vedere al activitatii pe termen scurt la Mioveni, cat si in ceea ce priveste proiectele viitoare cu nivelul de automatizare necesar", potrivit Directiei de Comunicare Renault Romania. Reprezentantii constructorului auto anuntau, saptamana trecuta, ca incheierea unui Contract Colectiv de Munca pe doi ani (2015-2016) ar permite garantarea unor volume de fabricatie la un nivel ridicat pe urmatorii doi ani si, in consecinta, mentinerea celor trei schimburi.

Pe de alta parte, in cadrul sedintei de negociere de joi, administratia a propus o majorare salariala de 90 lei pentru operatori si functionari si de 45 lei pentru TESA/primul nivel de management, din ianuarie, iar din aprilie cresteri individuale de 2% si de 2,5%, pentru TESA/middle management. Prima de rezultat pentru anul trecut este de 1.000 de lei si va fi platita in mai 2015. Anul trecut, negocierile cu sindicatul s-au finalizat in luna mai, iar cu un an inainte in luna aprilie. Automobile Dacia a inregistrat in 2013 o cifra de afaceri de 18,4 miliarde lei si un profit net de 337 milioane lei. Compania are 14.000 de angajati.