"Ford studiaza posibilitatea de a lansa productia modelului EcoSport la Craiova, in a doua parte a anului 2017, decizia finala urmand sa fie luata in urmatoarele luni", a declarat Ovidiu Cioroianu, lider sindical Ford Romania. Ford produce in prezent la Craiova modelul B-Max, a carui asamblare a fost lansata la jumatatea anului 2012. Reprezentantii constructorului auto s-au intalnit luni dimineata, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.Ford EcoSport,

"Ford a mentionat in repetate randuri ca isi pastreaza angajamentul privind investitia sa din Romania si ca fabrica din Craiova are un viitor solid. In acelasi timp, am precizat ca se cauta oportunitati de a introduce noi produse la Craiova, insa in acest moment nu avem nimic nou de adaugat", a declarat purtatorul de cuvant Ford Romania, Ana-Maria Timis, fara sa ofere alte detalii.

Ford EcoSport este echipat cu sistemul de conectivitate Ford SYNC, care foloseste comanda vocala pentru a raspunde la telefon sau selecta muzica din dispozitivul conectat prin Bluetooth sau USB. Noul SUV Ford dispune si de tehnologiile de asistenta Electronic Stability Program, Hill Launch Assist, anti-lock brake system.

Ford EcoSport