"Din cauza schimbarii bruste a temperaturii, sub 4 grade Celsius, pe DN 67C, Transalpina, intre km 34-37, s-au inregistrat caderi de grindina si lapovita", anunta Sectia Drumuri Nationale Targu Jiu.

Angajatii districtului Ranca au intervenit cu clorura de calciu pentru a evita formarea ghetusului pe drum.

Sectia Drumuri Nationale Targu Jiu spune ca in asemenea situatii conducatorii auto surprinsi cu autovehiculele neechipate de iarna ar trebui sa ramana opriti pe marginea partii carosabile pana cand conditiile meteo permit reluarea calatoriei.

Citeste si:

Transalpina (DN 67c) este cel mai inalt drum rutier din Romania si din Muntii Carpati si atinge altitudinea maxima (2.145 m) in Pasul Urdele.

Denumit si drumul regelui, Transalpina traverseaza Muntii Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului si face legatura intre localitatile Novaci (Gorj) si Saliste (Sibiu). Drumul a fost inaugurat de Regele Carol al-II-lea in 1938 si a ramas neasfaltat pana in 2009.

Sursa foto: Drumuri Nationale Targu Jiu