Distribuitorul de energie electrica Electrica va infiinta, in lunile urmatoare, o companie de telecomunicatii, care va furniza servicii de internet - voce, date si video - destinate in principal filialelor companiei, au declarat oficiali ai Electrica, citati de Mediafax. Atat Electrica, cat si filialele sale, inclusiv cele privatizate, vor detine participatii la firma. Reprezentantii companiei nu au exclus posibilitatea extinderii serviciilor de comunicatii catre alti clienti.

"Vor fi furnizate servicii de comunicatii voce/date, video, in principal pentru necesitatile filialelor de distributie. Comunicatiile PLC (Power Line Communication) se vor utiliza in functie de solicitarile de capacitati si servicii ale diversilor clienti, dupa un calcul tehnico-economic fata de alte tehnologii de comunicatie", au explicat reprezentantii Electrica. PLC este o tehnologie care utilizeaza infrastructura de electricitate de tensiune medie si joasa pentru transmisii de voce, date si video. Viteza de transmisie a datelor depaseste 10 mbps, mergand pana la 200 mbps. Sistemul poate utiliza inclusiv infrastructura de distributie a electricitatii existenta in locuinte.