Cristian Ghibu a declarat ca a demisionat, din motive personale, din functia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. El a afirmat ca si-a depus demisia "zilele acestea" si nu a dat alte informatii.

Ghibu a fost numit secretar de stat in ianuarie 2013, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, si a fost seful comisiei de privatizare a CFR Marfa, semnand la inceputul lunii septembrie contractul cu Grup Feroviar Roman, companie controlata de omul de afaceri Gruia Stoica, potrivit Mediafax.

Tranzactia insa nu s-a finalizat, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei.

Anterior, Ghibu a ocupat functia de director general al CFR SA.

Sursa foto: AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri