Ingrijorarea companiilor privind stresul la locul de munca este fireasca, avand in vedere ultimele concluzii ale Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca. Potrivit acestora, stresul la locul de munca este perceput drept un fenomen curent de peste 50% dintre salariatii din 31 de tari europene, inclusiv Romania, conform unui comunicat.

Mai mult, la nivelul Europei, nivelul pagubelor provocate de stres este estimat la aproximativ 100 de miliarde de euro anual, in Romania acesta ridicandu-se la 1,5 miliarde de euro, ceea ce inseamna 1% din PIB, arata sursa citata.

“Fata de prima jumatate a anului trecut, in 2015 cererile pentru programe de stress management au crescut cu 30%. Si pentru ca, de multe ori, stresul genereaza conflicte, incepand din acest an am sustinut si traininguri de managementul conflictelor, care au fost primite foarte bine”, spune Petru Pacuraru, managing partner si trainer HPDI.

Companiile mici isi maresc bugetele de training

Companiile care au investit cel mai mult in primul semestru din 2015 in trainingul angajatilor au provenit din domeniile automotive, productie si comert. De cealalta parte, bancile au fost mai retinute in aceasta privinta fata de anii trecuti.

De asemenea, participarea la trainingurile de specialitate nu mai este “privilegiul” exclusiv al oamenilor din top management.

Citeste si:

“Companiile vor ca toti angajatii lor sa fie bine pregatiti, nu doar managerii, si cauta programe personalizate, concentrate punctual pe problemele cu care se confrunta”, mai spune Pacuraru.

In ceea ce priveste varsta participantilor la traininguri, HPDI este de parere ca cei mai tineri (intre 20 -35 de ani sau asa-numita Generatie Y) sunt mai putin concentrati pe cariera in comparatie cu cei din Generatia X (35-50 de ani), dar si mai refractari la solutiile clasice de training. In schimb, odata convinsi de utilitatea cursurilor, reprezentantii generatiei Y vor fi mai cooperanti, mai curiosi si mai eficienti decat cei mai varstnici.

Infiintata in 2001, compania Human Performance Development International furnizeaza solutii de leadership si dezvoltare a resurselor umane prin programe de training, coaching si teambuilding.

In 2014 HPDI a inregistrat o cifra de afaceri de 400.000 de euro, dublu fata de anul precedent, iar pentru 2015 estimeaza o crestere a acesteia pana la valoarea de 500.000 de euro. In prezent, HPDI are birouri in Bucuresti, Timisoara si Arad, unul dintre principalele obiective ale companiei fiind extinderea pe plan international a serviciilor oferite.

Sursa foto: Angajat stresat, Shutterstock