"Unii au ales sa li se restituie banii, iar alti au ales sa isi continue drumul. Oricum aceste informatii sunt confidentiale", a declarat luni pentru NewsIn Florentina Ivan, PR Blue Air.

In schimb, reprezentanul PR al companiei aeriene easyJet, Dolores Balaban a precizat ca operatorul aerian va returna banii celor care vor cere acest lucru in termen de cinci zile lucratoare pe cardurile de pe care s-a facut achizitia biletelor de avion.

Oficialul Sky Europe, Mihaela Carmen Badic, director marketing, a precizat ca doar o singura persoana a cerut rambursarea sumei.

Saptamana trecuta sute de pasageri au asteptat zeci de ore pe Aeroportul International "Henri Coanda" pentru a putea pleca spre destinatiile dorite. Cei mai afectati din cauza timpului nefavorabil au fost pasagerii companiilor low-cost.

In conformitate cu Regulamentul (EC) nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului European, pasagerii care calatoresc pe rute avand originea pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, sau calatoresc cu transportatori aerieni comunitari pe rute avand punctul de origine un aeroport situat intr-un stat non U.E. si punctul de destinatie pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru al U.E., au dreptul la compensatii si asistenta gratuita in cazul refuzului nejustificat la imbarcare, al anularii sau intarzierii de lunga durata a unui zbor.

Citeste si:

Regulamentul comunitar prevede faptul ca pasagerii care sunt refuzati nejustificat la imbarcare si cei carora li s-au anulat zborurile pot beneficia atat de compensatii banesti (a caror valoare depinde de lungimea rutei) cat si de asistenta gratuita conform prevederilor articolelor 8 si 9 din regulament. In cazul anularii zborurilor, transportatorii nu sunt obligati sa plateasca compensatii financiare pasagerilor daca demonstreaza ca anularea s-a produs datorita unor circumstante extraordinare care nu au putut fi evitate chiar daca au fost luate toate masurile rezonabile.

In cazul intarzierilor mai mari de doua ore, pasagerii au dreptul la asistenta gratuita din partea transportatorilor constand, dupa caz, in oferirea de mancare, asigurarea cazarii la hotel si a transportului intre aeroport si hotel, oferirea gratuita a posibilitatii de comunicare prin telefon, fax, telex sau e-mail.

Daca intarzirea este cel putin 5 ore, pasagerii au dreptul, la alegere, la: rambursarea costului biletului in termen de 7 zile; rerutare pana la destinatia finala, cu prima ocazie; rerutare pana la destinatia finala, la o data convenabila pasagerului; oferirea unui bilet de intoarcere, cu prima ocazie, la punctul intial de plecare.

Totodata, transportatorii aerieni au obligatia ca la ghiseele de check-in de pe aeroporturi sa asigure informarea in scris, la cerere, a pasagerilor cu privire la drepturile pe care le au in caz de refuz la imbarcare, anulare sau intarziere a unui zbor.